Horoscopul pentru 31 mai 2019

Horoscopul pentru 31 mai 2019

BERBEC


Mare grijă la tranzacţiile financiare ale acestei zile, pentru că trece un oarecare risc prin portofelul tău. Ori eşti chiar tu pe cale să închei o afacere proastă, să cumperi un obiect care, mai târziu, se va strica, ori trebuie să deturnezi o sumă mai mare de bani într-o direcţie neplăcută, cum ar fi o amendă, repararea unui obiect de care ai mare nevoie şi care s-a defectat, o factură uitată. Ai fi avut nevoie de acei bani pentru cu totul alte scopuri şi când acolo trebuie să-i direcţionezi spre acest scop deloc plăcut. Surprizele de natură financiară au o tentă negativă, ca atare calculează fiecare bănuţ cu prudenţă.

TAUR


Este o zi cu un impact puternic asupra ta, cade ca un trăsnet în calea ta când te aşteptai mai puţin. În urma acestei veşti atât de tranşante, un capitol se încheie brusc în viaţa ta, deci aşteaptă-te la o despărţire în amor, la o demisie decisă pe loc, la o răsturnare bruscă de situaţie, momente critice care te pot lăsa fără replică. Poate nu e chiar un dezastru, pentru că un final de capitol poate fi, de fapt, ocazia unui început mai bun, descoperind, mai târziu, că e mai bine că s-a încheiat acum şi atât de repede.

GEMENI


Călătoriile nu sunt cea mai bună idee pentru azi, de aceea ar fi recomandabil să nu pleci azi la drum, deoarece surprizele cele mai neplăcute de la drum pot să apară. Ori primeşti veşti proaste de departe, ori deplasarea programată pentru azi e înţesată de piedici şi situaţii neprevăzute, încât aproape că ar fi mai bine pentru tine dacă nu ai pleca nicăieri. Se poate ivi un aspect de ultimă oră care să te oprească să mai ajungi la destinaţia propusă, dar se pare că e mai bine aşa.

RAC


Unii se joacă prea mult cu emoţiile tale, dar nu trebuie să te superi! Aşa e firea lor, mai jucăuşă, mai distrată, fără să-şi dea seama cât de serios priveşti tu chestiunile de suflet. Tu nu te joci nici cu iubirea, nici cu declaraţiile de dragoste, nici cu gesturile de prietenie, pentru că nu ai vrea să fie greşit interpretate. Când promiţi ceva cuiva drag, tu chiar te ţii de cuvânt, dar alţii uită să-şi ducă la îndeplinite promisiunile. Încearcă să priveşti cu umor atitudinea lor, nu pune la suflet vorbele frumoase şi linguşitoare şi nici nu crede tot ce auzi, chiar dacă îţi face plăcere.

LEU


Viaţa sentimentală nu e neapărat spaţiul celor mai intense evenimente, nici a celor mai pompoase declaraţii, ci iubire se numeşte şi cel mai banal semn de afecţiune. Poţi să-i arăţi celui drag cât de mult înseamnă pentru tine şi prin cel mai mic detaliu cotidian: să mergeţi împreună la piaţă, să faceţi curăţenie prin casă, să staţi degeaba ore în şir în faţa televizorului, dar tot împreună. Nu pretinde deci evenimente ieşite din comun sau daruri excepţionale pentru a te convinge că eşti iubit, pentru că nici tu nu ai ceva extraordinar de oferit celui drag de lângă tine. Respiraţi alături, tăceţi laolaltă şi vă ocupaţi, în doi, de cele mai banale sarcini de acasă, şi asta e tot ce contează acum pentru voi!

FECIOARĂ


Este excelentă atitudinea pe care o abordezi faţă de criticii tăi cei mai acerbi, astăzi! Nu pleca urechea la judecăţi de valoare nemeritate, la predici pe care unii abia aşteaptă să le ţină cu superioritate. Ia-o în glumă, apelează la ironie, ba chiar şi la o oarecare atitudine jucăuşă în faţa acestora, pentru că vei vedea că nu au nici un drept să te atace. Deşi pui de multe ori la suflet vorbele dure, de data aceasta cel mai bine e să le iei peste picior, să răspunzi cu o poantă, să le arăţi că nu îţi pasă de ce ţi se spune cu autoritate pentru că nu eşti vinovat de nimic din ceea ce ţi se reproşează. Râzi şi treci mai departe!

BALANȚĂ


Trebuie să alegi pe ce drum vrei să mergi în perioada următoare, dar nu eşti încă pregătit pentru a lua o decizie. Ai mai multe variante la dispoziţie, toate au ceva de oferit şi toate au un preţ de plătit, deopotrivă, tocmai de aceea nu ştii asupra căreia să te opreşti. Nu face alegerea la întâmplare, în funcţie de starea de moment, ci analizează atent ce ţi se potriveşte, pentru că alegerea, odată făcută, nu mai poate fi schimbată. Nu te grăbi la prima idee care îţi vine în minte, pentru că e posibil ca cea de a doua să fie mai inspirată.

SCORPION


Afacerile tale ar trebui să cunoască azi o ameliorare, poate pentru că găseşti noi idei profitabile care îţi vor asigura un venit în creştere. Clienţii vor aprecia ceea ce le oferi, poţi primi felicitări şi laude sincere, ceea ce devine motivant să te implici şi mai mult în ceea ce faci. Eşti mândru de ceea ce iese din mâinile tale sau din mintea ta şi, cât timp apar şi aprecieri, dar şi bani deopotrivă, eşti capabil de reuşite şi mai grozave! Cum să nu lucrezi cu pasiune când vezi bucurie şi plăcere în ochii celor cărora le dedici munca ta?

SĂGETĂTOR


Viaţa de cuplu se dezvoltă pe un teren sigur, care îţi inspiră încredere şi durabilitate. Nu se mai fac declaraţii de amor în joacă, nu se mai fac promisiuni fără consistenţă, ci tot ceea ce spuneţi amândoi acum are şanse de materializare. Dacă vrei o relaţie de viitor, nu căuta aventuri trecătoare, ci caută în jurul tău omul care inspiră fidelitate şi maturitate. Nu e o idee rea să alegi cu mintea, nu cu inima, pentru că sufletul mai poate face şi alegeri greşite. Raţiunea însă nu va da greş niciodată, chiar dacă şi tu, ca oricine, tânjeşti după iubire.

CAPRICORN


Timpul are o cu totul altă greutate privit din punctul în care ai ajuns acum. Deşi toate au un ritm specific de înaintare, deşi eşti convins că toate sunt scrise undeva şi programate foarte bine, de data aceasta eşti uimit de ceea ce se întâmplă, de parcă ai avea parte de evenimente pe care nu le-ai prevăzut. Orice se poate întâmpla, deci fii pregătit şi pentru eventuale modificări chiar şi în cele mai bine conturate planificări, pentru că viitorul se schimbă continuu. Deciziile de azi vor influenţa ziua de mâine, deci ai grijă ce alegi!

VĂRSĂTOR


Dacă te înconjori de oamenii potriviţi care să te încarce de energie pozitivă, ziua va fi de succes pe toate planurile. Pleacă din mediile în care planează tensiuni sau nemulţumiri, deoarece tu ai un tonus mult mai bun şi nu merită să-l consumi pe astfel de oameni. Fă echipă cu persoane la fel de motivate şi de dinamice, ca şi tine, pentru că vă veţi stimula perfect unii pe alţii pentru a ajunge la rezultate demne de laudă. Ai toate şansele să te remarci alături de persoane la fel de bine pregătite. Altceva e să te compari cu cei de top, decât cu cei mediocri!

PEȘTI


Nu e recomandabil azi să lucrezi pe cont propriu, pentru că ai ajuns într-un punct în care contează enorm cooperarea, lucrul în echipă, comunicarea permanentă cu tovarăşii tăi. Fiecare are ceva de spus sau un rol de jucat în acest proiect, ca atare nu e momentul cel mai potrivit pentru a-ţi recăpăta independenţa sau pentru a face opinie separată. Pune-ţi şi tu în Joc energiile şi cunoştinţele pentru acest scop comun, din care în final, are toată lumea de câştigat. Vei fi susţinut, ajutat, completat perfect de oameni care au interese similare, deci daţi-vă mâna pentru acel ţel pe care îl visează toată lumea.


Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load