Horoscopul pentru 30 octombrie 2019

Horoscopul pentru 30 octombrie 2019

BERBEC


Nici n-ai idee ce noroc te vizitează astăzi, totul e să fii pe fază şi să nu-l respingi. Poate veni prin intermediul unui mesager pe care trebuie să-l primeşti cu braţele deschise, cu bucurie pe chip, cu prietenie în suflet, pentru că are numai lucruri frumoase să-ţi transmită. Treci prin locul potrivit în momentul potrivit pentru a întâlni pe cineva care poate deveni azi marele noroc pentru tine. Stai cu ochii atent la oamenii cu care te intersectezi astăzi, pentru că unul din ei joacă un rol cheie, de salvator într-un moment important pentru planurile tale actuale. El e eroul tău, astăzi!

TAUR


Se deschide un capitol nou în planurile tale profesionale şi, ca la orice început de drum, şi cuprins de entuziasm şi de pasiune. Îţi place tot ce-i nou, tot ce-i provocator şi te pune la treabă, de aceea nu vei sta să te gândeşti mult înainte de a-i da startul. Te implici trup şi suflet în noua etapă tocmai începută, conştient că rezultatele finale depinde numai de efortul pe care îl investeşti în ce ţi-ai propus. Nu e ceva uşor de atins, nici nu ţi se oferă pe tavă, dar deţii toate calităţile să ajungi la rezultate de top, deci munceşte!

GEMENI


La încărcătura de energie care planează în aer, ar trebui să te ocupi azi de cele mai complicate sau îndrăzneţe proiecte pentru că acum e momentul cel mai bun ca să le dai startul. Eşti bine motivat, determinarea e la cote maxime, ai şi un bagaj de energie fizică supra dimensionat, deci aştepţi doar scânteia care să te trimită în luptă. Aceasta vine de la un colaborator care te stimulează atât de bine cu povestirile sale motivaţionale, încât abia aştepţi să-i dai drumul. Rezultatele vor apărea foarte repede dacă nu reduci ritmul acesta alert cu care ai pornit totul, deci hai, la drum, cu încredere deplină în succesul final!

RAC


Suferinţele din amor nu ocolesc pe nimeni iar azi dai şi tu piept cu o astfel de situaţie în care simţi că inima ţi se umple de tristeţe. Simţi că se destramă un vis frumos, că ceea ce credeai că e pe placul tău are de fapt şi o faţă ascunsă ce te face să suferi iar iluziile se risipesc precum baloanele de săpun. Dacă nu eşti tu, direct, vizat de astfel de momente cu încărcătură emoţională negativă, atunci suferi pentru altcineva drag ţie de parcă ar fi propriile tale probleme. Pui suflet în necazurile sale şi cauţi o soluţie în locul lui.

LEU


Pregăteşte-te pentru un hop greu de trecut, mai bine zis imposibil de trecut ca atare poate fi finalul brusc al unei etape. Vezi cu ochii tăi cum tot ce ai construit până acum se dărâmă, pentru că nu ai ales bine momentul în care ai pornit sau nu ai urmat căile corecte pentru a ajunge la ce ţi-ai propus. E nevoie de un abandon, să pui punct aici unei situaţii, fără a mai încerca să redresezi nimic, pentru că nu mai e în avantajul tău. Un rămas bun categoric, un blocaj total sau destrămarea completă a unui plan sunt decizii radicale pe care trebuie să le iei pe loc.

FECIOARĂ


Apare şansa unei noi relaţii sau iei decizii în cuplul deja format, pentru acum că se trasează următorii paşi într-un plan important pentru viitor. Eşti pus pe fapte mari, dai naştere unor idei măreţe şi unor planuri deosebite în care e implicat şi partenerul. Eşti în faţa unui nou început şi pe umerii tăi cad cele mai grele decizii, dar eşti persoana potrivită s-o faci! Relaţia de cuplu capătă o tentă raţională, deci s-ar putea spune că iubeşti mai mult cu capul decât cu inima, ceea ce constituie un avantaj pentru cei îndrăgostiţi până peste urechi, pentru că aşa poţi păstra contactul cu realitatea şi poţi gândi limpede.

BALANȚĂ


Nu te aştepta ca toate să-ţi meargă strună la serviciu, deoarece vei avea mereu impresia că există ceva sau cineva care se opune planurilor tale. Nu găseşti colaboratori cooperanţi, şefii au mereu ceva de criticat iar contactul cu autorităţile este de-a dreptul anevoios. Cel mai greu e să treci peste birocraţia iritantă, pentru că peste tot eşti trimis la plimbare de câte un funcţionar nervos. Stresul se acumulează iar rezultatele zilei sunt mult sub aşteptări din cauza nervilor generaţi de oameni obositori.

SCORPION


Dacă intuiţia îţi spune că cineva din grupul în care te afli are ceva de ascuns, ar fi bine să-l descoperi înainte de a te induce în eroare! Fii foarte exigent atunci când accepţi sfaturi de la cei din jurul tău, pentru că s-ar putea să asculţi nişte informaţii greşite, poate chiar rău intenţionate, transmise de un fals prieten. Urmăreşte ceva şi primul pas e să te trimită pe o pistă greşită prin datele pe care ţi le pune la dispoziţie. Dacă lucrezi într-un anturaj mai numeros, ia în serios doar acele informaţii care se confirmă din mai multe surse, semn că sunt verificate şi acceptate de mai multă lume.

SĂGETĂTOR


Lucrurile sfinte sunt cea mai mare preocupare a zilei de azi, pentru că ai o orientare cu totul specială spre tot ce e legat de divinitate, biserică, de această latură mai sensibilă a vieţii. Probabil stai de vorbă cu cineva care are un efect major asupra ta prin astfel de discuţii cu tentă spirituală (cu un duhovnic, cu un teolog, cu un credincios practicant) şi te regăseşti foarte bine în spusele sale. Eşti gata să-l urmezi într-o călătorie spirituală ce are ca punct de pornire religia, relaţia ci divinitatea, pentru că rezonezi perfect cu acest domeniu. Nu e fanatism religios, e credinţă pură şi demonstrezi cât de puternică ţi-e credinţa!

CAPRICORN


Sentimentele îţi sunt împărtăşite cu aceeaşi intensitate de către partener, ceea ce îţi dă încredere în viitor. Este momentul unei schimbări favorabile în cuplu, şi nu mai eşti nici nesigur, nici timid, ci ai curaj să recunoşti deschis, public, în faţa tuturor, ceea ce simţi. Planurile comune prind contur şi găseşti sprijinul necesar din partea părinţilor sau a altor persoane de care depinde viitorul cuplului vostru. Dacă ai ajuns deja la angajamente, de acum poţi fi convins că ai pe cine trebuie alături, dar nu te culca pe laurii victoriei. Luptă în continuare pentru dragoste!

VĂRSĂTOR


Incepeti ziua plin de energie si idei. Eastrolog.ro va sfatuieste sa aveti grija sa nu depasiti anumite limite si sa nu provocati discutii in contradictoriu. Aprecierile de care va bucurati in societate ar putea fi umbrite de reaparitia unei probleme sentimentale pe care nu ati rezolvat-o la timpul ei. 

PEȘTI


Direcţia pe care o ai la dispoziţie duce la rezultate concrete, dar dezavantajul e că durează mult până ajungi acolo. Când vezi că se prelungeşte prea mult perioada de aşteptare, îţi cam pierzi interesul pentru ceea ce făceai iniţial şi deja începi să cauţi alternative. Nu trebuie să renunţi la ceva doar pentru că e cale lungă până la rezultatele visate, pentru că, cel puţin în cazul tău, cele mai bune planuri sunt cele care se clădesc lent şi în care ai suficient timp la dispoziţie pentru a le aşeza pe toate la locul potrivit.


Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load