Frumuseţea lui Jupiter, văzută pentru prima dată la rezoluţie mare (FOTO)

Frumuseţea lui Jupiter, văzută pentru prima dată la rezoluţie mare (FOTO)

Sonda spaţială Juno de un miliard de dolari a completat a zecea orbită în jurului lui Jupiter pe 16 decembrie.

Aceasta s-a apropiat relativ aproape de gigantul gazos, realizînd noile imagini cu instrumentul JunoCam, deplasîndu-se cu o viteză de 209.000 km/h.

Durează ceva pînă ce imaginile sînt primite pe Terra, dar, după cum se vede în galeria foto de mai jos, merită aşteptarea.

Ultimele imagini arată, la o rezoluţie mare, trăsături specifice ale lui Jupiter, cum ar fi furtuni şi nori extrem de denşi şi învolburaţi.

Science Alert notează că cercetătorii de la NASA şi Southwest Research Institute au urcat imaginile pe site-urile lor la sfîrşitul lui decembrie, apoi au fost prelucrate, adăugînd culori, fiind, în această formă, numai bune pentru calendar.

NASA a lansat sonda Juno în 2011 şi a durat aproape cinci ani ca aceasta să ajungă la gigantul gazos.

Juno completează o orbită (numită perijove) la fiecare 53,5 zile terestre, la o distanţă totuşi semnificativă de planetă, întrucît cîmpul magnetic al acesteia poate afecta electronicele navei spaţiale.

În afară de frumuseţea evidentă a imaginilor, acestea au şi un scop ştiinţific. Cercetătorii doresc să înţeleagă forma bizară a norilor de la poli. Unele furtuni văzute pe Jupiter sînt chiar mai mari decît diametrul Terrei.

Încă este destul timp pentru cercetări ştiinţifice, pentru că misiunea Juno mai are cîţiva ani pînă cînd, într-un final, membrii echipei vor prăbuşi controlat sonda în Jupiter pentru a evita prăbuşirea pe satelitul Europa, care are un ocean şi care poate găzdui viaţă.


Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load