Cum serbezi ziua de nastere a copilului

Cum serbezi ziua de nastere a copilului

De cand il serbezi, cum, cati invitati ar trebui sa chemi, cum tii pasul cu parintii copiilor cu venituri mai mari decat ale tale?


Desi e vorba doar de o petrecere pentru copii, lucrurile nu sunt deloc atat de simple precum par. Cateva raspunsuri la intrebarile pe care le au parintii cand este vorba de ziua copilului.

De cand este bine sa ii serbez ziua?


Adevarul e ca pana la 4-5 ani, copilul nu intelege mare lucru dintr-o zi de nastere. Abia dupa ce intra in colectivitate, intelege conceptul de prieteni, are deja cativa colegi buni si are asteptari de la ziua de nastere, caci a mai avut cateva experiente cu torturi, animatori si muzica la petrecerile altor colegi.

Cati invitati si de ce varste?


Psihologii spun ca la ziua copilul este bine sa inviti un numar egal cu varsta copilului + 1. Pentru un copil care implineste 3 ani, 4 invitati sunt suficienti. Exceptie fac cazurile in care cel mic este intr-un colectiv in care se simte bine si atunci poate gestiona o situatie in care are ceva mai multi invitati. Nu exegera insa si nu chema toata gradinita – chiar daca al tau va reactiona bine, ceilalti copii pot fi repede obositi si vor incepe sesiuni de plans si tipete care vor transforma aniversarea intr-o costistisitoare criza de plans.

Cand vrea sa fie la fel ca la ziua altora


Marele dezavantaj atunci cand intri in cercul de invitati la petrecerile de copii este ca propriul tau copil doreste ca atunci cand isi va face si el ziua sa se intample exact ca la Mark, Cristi, Rebecca etc. Ce te faci insa cand diferenta intre tine si parintii respectivilor copii este de cateva zerouri la veniturile lunare? Poti scapa din astfel de situatii incurajandu-l sa isi exprime propriile preferinte. El e unic si ar fi pacat sa aiba o petrecere copie la indigo dupa o alta, oricat de reusita ar fi fost aceea.

Faci sau nu RSVP


Sigur ca trebuie sa ai o evidenta clara a celor care vin sau nu, fie ca platesti o consumatie pentru un grup minim de copii sau costul distractiei este calculat pe fiecare copil in parte. Cand ceri confirmari, vei afla si daca la petrecere vine doar copilul sau este insotit de unul sau ambii parinti (ceea ce se traduce prin costuri suplimentare).

De la ce varsta il lasi singur la petreceri?


Atunci cand nu al tau este sarbatoritul, ci sunteti invitati, il poti lasa singur de pe la varsta de 5 ani. Petrecerile pentru copii pot fi destul de galagioase, iar incercarile de conversatie cu parinti straini purtate peste melodii cantate la volum maxim se pot dovedi foarte obositoare. Asigura-te insa ca gestul tau nu va fi perceput ca impolitete si ca cel mic stie sa faca fata unei situatii de criza fara sa vrea imediat la mami si tati.


Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load