În capitală a fost deschis un iarmaroc eco

În capitală a fost deschis un iarmaroc eco

Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM), împreună cu organizaţia EcoVisio, desfăşoară în capitală, în perioada 14-15 septembrie, cea de-a 7-a ediție a Iarmarocului Oportunităților Ecologice și al Antreprenoriatului Social -  IarmarEco, transmite MOLDPRES.


„IarmarEco este cel mai de anvergură eveniment al EcoVisio, organizat în fiecare toamnă, în ultimii șapte ani. Scopul acestuia este de a crea un spațiu comun pentru oameni, unde interacțiunile merg dincolo de produsele aflate spre vînzare”, indică surse de la MADRM.


Iarmarocul din acest an include circa două sute de expozanți, care vor oferi vizitatorilor o mare diversitate de produse agricole, artizanale și ecologice. Printre aceștia se numără mai multe organizații și inițiative civice - de mediu, precum și din alte domenii de activitate.


Programul IarmarEco conţine workshop-uri și discuții pe teme diverse: de la dezvoltarea propriei afaceri pînă la gătit sănătos și educația alternativă a copiilor. Un element special al acestei ediții este atenția deosebită pentru reducerea și reciclarea deșeurilor.


În cadrul IarmarEco urmează să fi lansate campania națională ”Moldova #FărăDeșeuri”, o campanie de colectare a deșeurilor electronice, susținută de Guvernul Republicii Moldova și platforma online ”Fără deșeuri”, coordonate de echipa „Hai Moldova!” cu sprijinul EcoVisio. 


EcoVisio este o organizație non-guvernamentală din Moldova, fondată în 1999. Misiunea EcoVisio constă în realizarea întregului potențial al regiunii ca model de dezvoltare durabilă. În acest scop, membrii organizaţiei desfăşoară programe educaționale și de împuternicire, reuneşte actori cheie și încurajează inovația ecologică și cea socială, promovează cetățenia activă, reziliența ecologică și economică, activităţi antreprenoriale sociale și dezvoltarea rurală prin cultivarea unei comunități de agenți ai schimbării în Moldova.


Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load