COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

TEMELE PRINCIPALE Toate Știrile

mai multeminimizează

Ceban: Noi sîntem în legătură permanentă cu Ministerul Sănătăţii şi instituţiile responsabile

Ceban: Noi sîntem în legătură permanentă cu Ministerul Sănătăţii şi instituţiile responsabile

Sîntem în alertă permanentă, după ce în Republica Moldova a fost înregistrat primul caz de infectare cu coronavirus de tip nou, iar Guvernul a anunţat cod portocaliu de pericol de infecţie cu COVID-19.

Declarația aparține primarului Ion Ceban, care a solicitat în şedinţa operativă a serviciilor primăriei din această dimineaţă, șefilor de direcții dar și angajaților din toate structurile municipale, maximă responsabilitate, transmite NOI.md cu referire la a-tv.md.

Edilul capitalei a rugat să fiu informat prompt pe toate segmentele.


“1. Cei din domeniul sănătății, asociațiile medicale teritoriale, să informeze corect cetățenii cu privire la riscurile care pot apărea în cazul infectării, ce trebuie să întreprindă în caz de necesitate. Să fie dezinfectate încăperile unde îndeosebi vin zilnic multe persoane, să se poarte măști și bahile. În spitale să se anunțe regim de carantină ce ar presupune limitarea accesului vizitatorilor. Să fie amplasate dozatoare cu dezinfectant pentru mîini în locuri vizibile.

2. Cu privire la instituțiile educaționale. Am rugat ca în toate școlile și grădinițele să se aplice măsurile de dezinfecție și aerisire a încăperilor. Copii să fie îndemnați să se spele cît mai des pe mîini. Să fie desfășurate lecții tematice de informare. Să fie efectuat triajul epidemiologic matinal al elevilor pentru a depista copiii cu manifestări suspecte la virus.
La fel, am solicitat să fie amînate evenimentele culturale, matineele dedicate primăverii, îndeosebi cu participarea persoanelor din afara instituției. Rugăm părinții să evite să intre in grădinițe și școli, iar copiii să fie întîlniți la intrare. Totodată, să se evite organizarea deplasărilor, călătoriilor elevilor, studenților și angajaților din instituţiile de învățămînt în afara țării.

3. Cu privire la evenimentele de amploare care urmau să se organizeze în Chișinău am rugat analizarea acestora, iar după posibilitate să amînăm aceste evenimente, pentru a evita riscul de răspîndire a infecției.

4. Totodată, venim cu o solicitare către agenții economici, să vină cu măsuri de informare a populației în spațiul pe care îl dețin, spre exemplu magazine, terenuri de joacă, restaurante. Să folosească mai multe soluții dezinfectante pentru a șterge suprafețele. Plus, am solicitat să fie instalate mai multe dozatoare cu dezinfectant cu alcool.
În acest sens am pregătit un, Apel public, către reprezentanții mediului privat și non-guvernamental, care va fi publicat astăzi și conține recomandări cu privire la angajatori, angajați dar și clienți. Apelul presupune: Să fie dezinfectate cu regularitate birourile, suprafețele și obiectele, să fie informați angajații, persoanele care tușesc sau au febră să stea acasă, să dispună de măști, șervețele de hîrtie, să încurajeze spălarea regulată a mîinilor, să fie amînate după posibilitate deplasările.

5. Rămîn în vigoare măsurile anunțate anterior, ca în transportul public să se facă dezinfecția fiecărui mijloc de transport, după fiecare rotație. Această practică rugăm să fie preluată de toți transportatorii de călători.

6. La capitolul informare, am dispus ca în transportul public (troleibuze), să fie difuzat un spot video informativ cu privire la regulile de protecție împotriva infecției. Totodată au fost tipărite în colaborare cu Organizația Mondială a Sănătății, 300 de mii de pliante informative și cu recomandări care vor fi distribuite cetățenilor pe diferite căi. Începînd cu ziua de astăzi, în troleibuze va fi difuzat şi un spot audio la fel cu informații și recomandări privind prevenirea Covid – 19, realizat de Primăria Chişinău în colaborare cu Radio Moldova.

Am solicitat ca situaţia să fie monitorizată, iar în caz de urgenţă, să fie convocați toți responsabilii la orice oră de zi sau noapte. Aceste cazuri nu trebuie să aștepte o oră anumită. Noi sîntem în legătură permanentă cu Ministerul Sănătăţii şi instituţiile responsabile”, a menționat Ion Ceban.

Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load