Un procuror anticorupție a fost suspendat din funcție

Un procuror anticorupție a fost suspendat din funcție

Procurorul anticorupție Dumitru Cernitu a fost suspendat din funcție la solicitarea procurorului general interimar, Dumitru Robu, în cadrul ședinței Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) de azi. El activa de 2 ani la Procuratura raionului Soroca.

Discuțiile au avut loc cu ușile închise, decizia fiind doar publică.

Amintim că procurorul cu pricina a fost reținut, fiind învinuit că a cerut 1.500 de euro de la un polițist, care ar fi fost vizat într-o cauză penală pentru depășirea atribuțiilor de serviciu.

Polițistul a sesizat CNA-ului, iar procurorul a fost reținut în flagrant. Mai mult, s-a stabilit că acea cauză penală pentru care voia bani a fost clasată anterior.

Dumitru Cernitu și-a recunoscut vina, iar acum riscă o pedeapsă cu închisoare de la 7 la 15 ani cu amendă în mărime de la 400.000 de lei la 500.000 de lei şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.

 

Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load