Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Uitați de lume! Satul în care nu există școală, medic sau transport public

2 sep. 2020,, 23:30   Societate
13153 2

Un sat mic, uitat de lume, chinuit și necăjit! Așa își descriu localitatea oamenii care trăiesc în Lucăceni, raionul Fălești. Se plîng că trăiesc vremuri grele, neavînd medic, școală, polițist de sector, apă și nici transport public, care să circule normal.

Marcel Deleu a locuit ani buni în Lucăceni și povestește că pentru a ajunge la spital sau la centrul raional Fălești, ai nevoie de... o veșnicie. De vină s-ar face transportul public, care circulă după bunul plac. Cei care au urgențe, nu au de cît să-și caute singuri soluții, căutînd prin sat șoferi cu mașini care i-ar putea ajuta să ajungă la destinație.

„Recent, mama mea a vrut să meargă în centrul raional Fălești, pentru a merge la spital, pentru perfectarea documentelor care atestă gradul de dizabilitate. Nu s-a putut duce la Fălești, deoarece nu a venit autobuzul. Autobuzul, care vine din alt sat, Pruteni, trebuie să vina și în Lucăceni, de 3 ori pe săptămînă: marti, joi și duminică. Marți, pe data de 01.09.2020, nu a fost deloc, iar mama mea a trebuit să-și caute singură transport pentru a ajunge la Falești, deși ea greu se deplasează”, mărturisește bărbatul.

Acesta spune că nu e prima data cînd se întîmplă asemena lucruri. Văzînd că au pasageri puțini, șoferii își „permit” să-i dea jos la o margine de drum, menționînd că ,,nu fugăresc autobuzul pentru un om”.

„Dacă lumea se duce pînă în satul vecin, Valea Rusului, care e la 2,5 km de sat, pot lua autobuzul. Iar cînd vine înapoi și are 1 sau 2 pasageri din Lucăceni, îi dă jos la margina satului Valea Rusului, pentru că el ,,nu fugărește autobuzul pentru un om”. Și mama mea s-a ciocnit cu o asemenea problemă. Ajunsă în Fălești cu o mașină de ocazie, a vrut să vină înapoi cu autobuzul, la care șoferul i-a zis fix așa. Așa că, mama a ajuns acasă din nou cu o mașină de ocazie”, mai spune bărbatul.


Disperat, Marcel vrea acum doar dreptate și un autobuz care să meargă chiar și de două ori pe săptămînă, dar să circule regulat. Chiar dacă satul e practic pustiit, nu trebuie să fie „îngropat”, spune bărbatul.

„Da, satul e bătrîn, lume nu prea este, iar care este, e bolnavă, dar nu vrem să fim îngropați de vii. Prea mult suferă satul din cauza neglijenței APL. Dreptatea la noi în sat e la fundul mării. Cu cît mai departe de Chișinău, cu atît lumea își face de cap. Nedreptatea crește și tot crește, iar la noi în sat a ajuns la proporții deosebit de mari”, mărturisește Marcel Deleu.

Contactat de Noi.md președintele raionului Fălești, Sergiu Fîntîna, ne-a declarat că această problemă „e veche de cînd lumea”, și de pe urma ei au de suferit nu doar locuitorii satului Lucăceni, dar și ai altor localități din regiune.

Potrivit lui, agenții economici care administrează rutele refuză să opereze cursele respective din cauza faptului că drumurile sînt deteriorate, pasageri sînt puțini și distanța pînă la centrul raional e mare, ceea ce nu e rentabil, argumentează ei.

„Agentul economic nu vrea sa ia ruta asta. Din păcate, e realitatea zilei de azi în multe sate. E o problemă care a apărut nu peste noapte, dar s-a format în timp, sînt urmele perioadei de tranziție prin care a trecut țara noastră. La moment discutăm cu fiecare agent economic în parte, încercăm să-i convingem să meargă prin mai multe localități, să fie rentabil și pentru ei, altfel ei refuză să meargă. Au fost localități unde am reușit să facem chestia asta, dar unde e drumul rău – nu s-a reușit. Agentul economic spune: «dacă voi mă obligați, eu las ruta și faceți ce vreți» ”, a relatat Sergiu Fîntîna.

Preșeedintele raionlui Fălești afirmă că administratorii rutelor de microbuz aleg mai degrabă să plătească amenzile pentru neonorarea obligațiunilor contractuale, decît să iasă la linie pentru cîțiva pasageri, întrucît suma pe care o achită este infimă. Potrivit lui, soluția optimă pe termen lung ar fi crearea unei gospodării comunale la nivel de raion care să preia rutele gestionate de companiile private. Pentru asta însă ar fi nevoie de investiții colosale, bani de care adminitrația publică locală nu dispune.

„Sînt 33 de primării, în jur de 70 de localități, trebuie minim să ai 20 de unități de transport. Sînt investiții colosale. Acum discutăm doar la nivel de concept despre crerea unei gospodării comuncale. Problema e că și mulți consilieri locali sînt în zona de confort și nu vor să cedeze interesele: mai bine să iai să dai rutele celea și lumea să de bată cu agenții economici, dar suferă pînă la urmă oamenii. Sînt consilieri care fac business și evident nu vor fi de acord. Doar atunci cînd într-adevar interesul public va fi mai presus ca interesul personal al tuturor funcționarilor, vor fi șanse să rezolvăm această problemă”, a conchis Sergiu Fîntîna.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?