COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

Socialiștii vor comisie de anchetă

Socialiștii vor comisie de anchetă

Deputații PSRM au înregistrat astăzi un proiect de hotărîre a Parlamentului cu privire la constituirea Comisiei de anchetă pentru investigarea tuturor circumstanțelor preluării forțate a acțiunilor băncilor comerciale, companiilor de asigurări/reasigurări din Republica Moldova, exercitate în perioada anilor 2010-2011.

Potrivit unuia din autorii proiectului, deputatul Vasile Bolea, frauda din sistemul bancar a fost precedată de preluarea prin atac raider a unor bănci comerciale, în anii 2010-2011.

”În ultimul timp, instituțiile statului s-au activizat în vederea investigării fraudei bancare. Această fraudă a fost pregătită minuțios. Un element al fraudei a fost preluarea forțată prin atacuri raider a acțiunilor unor bănci comerciale în perioada anilor 2010-2011. Fără preluarea controlului asupra unor bănci comerciale , nu a fost posibilă scoaterea banilor din sistemul bancar. Din această perspectivă, fracțiunea PSRM din Parlament consideră că aceste acțiuni de atac raider asupra băncilor comerciale și companiilor de asigurări, care au fost pe larg mediatizate în acea perioadă, trebuie să constituie obiectul de investigații a unei Comisii parlamentare de anchetă”, a scris deputatul pe pagina sa de Facebook.


Proiectul a fost semnat de 10 deputați din fracțiunea parlamentară PSRM.

Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load