Proiecte de revitalizare urbană în oraşele Cahul şi Ştefan Vodă

Proiecte de revitalizare urbană în oraşele Cahul şi Ştefan Vodă

Municipiul Cahul și orașul Ștefan Vodă vor beneficia de suport tehnic în elaborarea Programelor de revitalizare urbană.


Ajutorul va fi acordat în cadrul unui proiect implementat de Ministerul Investițiilor și Dezvoltării Economice al Poloniei, în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului al Republicii Moldova, și Reprezentanța Fundației „Solidarity Fund PL", transmite MOLDPRES. 


Primăriile acestor două localităţi au ieșit învingătoare în urma concursului organizat de către Agenţia de Dezvoltare Regională Sud (ADR Sud), desfăşurat în perioada 24 aprilie-14 mai.


Dosarele cîștigătoare au fost evaluate de o comisie specială care le-a apreciat ca fiind cu „motivație și dorință de demarare a procesului de revitalizare urbană, precum şi cu capacitate administrativă și financiară pentru elaborarea și implementarea programelor”.


„Revitalizarea urbană se referă la zonele defavorizate, care prevede un efort de cooperare între autoritățile publice locale, populaţie, societatea civilă și alți actori locali (mediul de afaceri ş.a.) pentru îmbunătățirea condițiilor de trai, creșterea calității mediului, a climatului social, precum și pentru consolidarea economiei locale. Astfel, pe parcursul anului 2018,  mai multe orașe din Republica Moldova, inclusiv Căușeni și Cimișlia din Regiunea de Dezvoltare Sud, au beneficiat de asistență tehnică în elaborarea planurilor de revitalizare urbană”, au explicat surse de la ADR Sud.


Proiectul „Suport pentru administrația Republicii Moldova în implementarea Strategiei Naționale de Dezvoltare Regională pentru anii 2016-2020 prin dezvoltarea urbană integrată și sustenabilă" este susținut financiar din fondurile programului de cooperare poloneză pentru dezvoltare al Ministerului Afacerilor Externe al Poloniei - Polish Aid.


Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load