X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Au dat buzna într-o mănăstire și au furat tot ce le-a stat în cale

15 mai. 2019,, 09:10   Societate
2114 0

Doi recidivişti vor apărea pe banca acuzaţilor pentru furturi în proporţii deosebit de mari dintr-o mănăstire din raionul Drochia, informează Noi.md.

Procuratura a finalizat urmărirea penală şi a expediat dosarul de învinuire a celor doi în judecată.

Crimele au fost comise la începutul lunii aprilie curent, la Mănăstirea ”Sfîntul Proroc Ilie” din satul Nicoreni, raionul Drochia.

Potrivit anchetei, unul dintre inculpaţi a pătruns în interiorul mănăstirii prin escaladarea unui geam, de unde a furat mai multe obiecte de cult. Peste trei zile, acesta a revenit la locul crimei, însă nu singur, ci împreună cu un amic, care chiar în acea zi fusese eliberat, înainte de termen, din detenţie. Prin metoda similară indivizii au pătruns în biserica mănăstirii, au forţat sistemul de fixare a sticlei de protecţie a icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului, iar din tetrapod au furat mai multe bijuterii din aur şi argint donate de enoriaşi. Potrivit estimărilor, valoarea bunurilor sustrase se ridică la peste un milion de lei.

Indivizii au fost reţinuţi în aceeaşi zi, în autogara din Soroca, asupra lor fiind depistate lucrurile sustrase din lăcaşul sfînt, care ulterior au fost restituite mănăstirii.

Aceştia au cîte 45 de ani, sînt locuitori ai raioanelor Făleşti şi Orhei şi au mai fost în conflict cu legea, fiind condamnaţi pentru o serie de furturi din biserici.


Din momentul reţinerii şi pînă în prezent, inculpaţii se află în arest. Fiind audiaţi de procurori, indivizii şi-au recunoscut integral vina, închieînd acorduri de recunoaştere a vinovăţiei.

Pentru cele săvîrşite, inculpaţii riscă de la 7 pînă la 12 ani închisoare.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?