COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

Natalia Gordienko se odihnește în Turcia: „Nimic deosebit nu se întîmplă”

Natalia Gordienko se odihnește în Turcia: „Nimic deosebit nu se întîmplă”

Interpreta Natalia Gordienko, cu respectarea normelor pentru prevenirea și răspîndirea COVID-19, împreună cu familia, a zburat în Antalya, Turcia, unde se bucură de vacanță. Ea se află la un hotel de lux din stațiunea Kemer, situat pe malul Mării Mediterane.

Artista a mărturisit că a primit numeroase întrebări referitor la vacanța lor, așa că a venit cu unele precizări pentru „cei nehotărîți”, transmite oficial.md.

„Aeroporturile. Peste tot sînt respectate regulile de distanță socială și dezinfecție. Măștile nu se pot scoate nici într-un caz, e mai bine să aveți în rezervă. Febra au măsurat doar în Moldova. În avion nu oferă mîncare, doar apă. Am cumpărat asigurare obișnuită și, separat, de COVID.


Hotelul. Ne-a întîlnit managerul și ne-a ajutat cu cazarea. Camera era toată dezinfectată, aparatul de cafea – învelit în peliculă, pe masă – scris „dezinfectat”. Pe lîngă produsele de igienă, sînt mănuși și măști. Personalul e obligat să muncească cu măști, turiștii pot să nu o poarte.

Plaja și piscinele activează. Totul e în regim normal, specific ofertei all inclusive. Fără probleme este acces la mîncare și băuturi. Șezlongurile sînt la distanță normală și sînt dezinfectate”, a povestit Natalia, pe rețelele de socializare.

Mai mult, ea a spus că toate restaurantele de pe teritoriul hotelului funcționează în regim normal. Fiecare restaurant are meniu ce poate fi deschis cu telefonul grație unui QR-code, pentru a evita contactul cu obiectele, dar și cozile la vitrine. Astfel, se comandă pe meniu. Iar gustările și fructele sînt, din start, distribuite în porții. Mesele sînt amplasate un pic mai departe decît anterior.

„Atmosfera e extraordinară. E foarte cald, apa e superbă. Nimic deosebit nu se întîmplă. În fiecare seară urmărim show-uri superbe și participăm activ. Activitățile pentru copii sînt la nivel. Cred că nu va fi nicio senzație. Turcia știe cum să primească oaspeți și cum să se adapteze la noile condiții și o face la un nivel înalt. Veniți cu curaj! Dar țineți minte, totul depinde de noi! Urmînd regulile de protecție, riscați mai puțin să vă infectați!”, a conchis ea.

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load