TEMELE PRINCIPALE Toate Știrile

mai multeminimizează

Ungaria va sprijini parcursul european al Moldovei

Ungaria va sprijini parcursul european al Moldovei

Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi, a avut astăzi o întrevedere cu Péter Szijjártó, ministru al Afacerilor Externe şi Comerţului Exterior al Ungariei, aflat în vizită la Chișinău, în fruntea unei delegații de oficiali maghiari.

La întrevedere a fost prezent președintele Grupului parlamentar de prietenie moldo-ungară Radu Mudreac, informează noi.md cu referire la moldpres.md.


Potrivit Direcției generale comunicare și relații publice a Parlamentului, interlocutorii au făcut un amplu schimb de opinii privind relațiile dintre Moldova și Ungaria și perspectiva dezvoltării acestora, fiind unanimi în părerea că între țările și popoarele noastre există numeroase afinități și raporturi foarte bune de colaborare și prietenie.

Zinaida Greceanîi a apreciat înalt sprijinul important al Ungariei pentru susținerea parcursului european al Republicii Moldova, oferit atît la nivel bilateral cît și în cadrul UE.

Péter Szijjártó, la rîndul său, a subliniat că Ungaria pledează pentru o cooperare cît mai strînsă cu Moldova și va sprijini necondiționat parcursul european al țării noastre. În context a fost salutată inițiativa privind încheierea unui acord de parteneriat strategic dintre țările noastre și de delegare a doi diplomați maghiari pentru consilierea membrilor Guvernului în chestiuni de integrare europeană. Diplomatul a asigurat că Ungaria pledează pentru extinderea Uniunii Europene, care are nevoi de noi membri și de noi succese.

În contextul relațiilor comercial-economice s-a discutat despre oportunitățile de finanțare pentru companii din ambele state, oferite prin intermediul Eximbank Ungaria și care pot fi utilizate pentru tranzacții de import-export, pentru crearea de societăți mixte și pentru participarea comună la tendere organizate pe piețele țărilor terțe. Atît Zinaida Greceanîi, cît și Péter Szijjártó au exprimat încrederea că întrunirea Comisiei mixte de cooperare comercial-economică preconizată pentru primăvara acestui an se va solda cu proiecte concrete de anvergură.

În altă ordine de idei, ministrul de Externe al Ungariei a salutat faptul că Moldova promovează o politică externă echilibrată, principiu împărtășit și de țara sa. În acest sens, au fost remarcate avantajele Moldovei oferite de Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană și de calitatea de observator al Uniunii Euro-asiatice. Potrivit diplomatului, această poziție oferă valoare specială Moldovei în ochii UE.

La întrevedere a fost abordată și problema rîului Nistru în perspectiva construcției unei cascade de hidrocentrale. Zinaida Greceanîi a solicitat suportul Ungariei pe arena internațională în vederea promovării mesajului de păstrare a biodiversității Nistrului și a securității alimentării cu apă potabilă sigură a populației. Speakerul a primit asigurări de solidaritate din partea Ungariei în această problemă.

În încheiere, președintele Parlamentului a reiterat recunoștința autorităților și cetățenilor pentru ajutorul constant și sincer pe care Ungaria îl oferă Moldovei de-a lungul anilor.

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load