PSRM se pregătește de mobilizare generală

PSRM se pregătește de mobilizare generală

Socialiștii pregătesc o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Filip, după ce astăzi cei șapte miniștri propuși de PD au depus jurămîntul de învestitură, informează NOI.md.


Formațiunea condamnă „încercarea guvernării de a captura puterea absolută și de a-l suspenda pe președinte prin intermediul Curții Constituționale de ”buzunar”. În acest sens, deputații PSRM urmează să înainteze o moțiune de cenzură la prima ședință plenară din sesiunea de primăvară-vară a Parlamentului.


„În condițiile actuale de manipulare și provocare din partea guvernului ilegal, precum și ale interpretării abuzive a Constituției, doar poziția clară și fermă a șefului statului poate proteja interesele cetățenilor, PSRM susține decizia fermă și întemeiată a președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, de a se opune aprobării candidaților compromiși la cele mai înalte funcții în stat, precum și promovării legilor antinaționale”, se arată în declarația PSRM. 


În circumstanțele enunțate, socialiștii și-au îndemnat susținătorii să fie pregătiți să iasă la proteste la primul semnal al formațiunii.


„PSRM își îndeamnă toți susținătorii, toate forțele patriotice ale țării, să sprijine eforturile președintelui Igor Dodon privind instituirea unei reale guvernări democratice în țară, să fie pe deplin pregătiți, să reacționeze la îndemnul șefului statului, să vină masiv la Chișinău pentru a elibera țara de acest regim”, se mai precizează în declarație.


Menționăm că astăzi cei șapte candidați la funcțiile de miniștri au depus jurămîntul de învestitură în prezența președintelui Parlamentului, Andrian Candu, care exercită temporar interimatul funcției de șef de stat. 


Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load