X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4001

Promo-LEX cere modificarea legislației electorale pentru alegeri prezidențiale corecte

6 mai. 2020,, 18:01   Politică
3474 0

Alegerile prezidențiale pot fi libere și corecte numai dacă vor fi soluționate problemele existente în legislația electorală, iar CEC trebuie să joace un rol pro activ în acest sens.

De această părere sînt experții Asociației Promo-LEX care au lansat un apel public privind „necesitatea urgentă de soluționare a problemelor legale care pot afecta organizarea și desfășurarea alegerilor președintelui Republicii Moldova în toamna anului 2020”, transmite IPN.

Promo-LEX solicită în mod urgent Comisiei Electorale Centrale (CEC) publicarea, pentru consultare publică, a propunerilor de modificare a legislației electorale și a cadrului legal conex, elaborate cu susținerea partenerilor de dezvoltare, precum și examinarea în ședință a propunerilor și înaintarea acestora spre examinare Parlamentului.

Se cere Parlamentului examinarea și soluționarea adreselor Curții Constituționale, inițierea modificării legislației electorale cu participarea părților interesate în procesul de consultare publică a proiectelor și utilizarea drept bază pentru modificarea cadrului legal a recomandărilor misiunilor de observare a alegerilor, în special, de la alegerile prezidențiale din 30 octombrie 2016.

Într-un comunicat de presă al Asociației se menționează că, în urma alegerilor prezidențiale din 30 octombrie (13 noiembrie) 2016, Curtea Constituțională a formulat șase adrese Parlamentului Republicii Moldova. Parlamentul, contrar prevederilor legislației, nu a soluționat în nici un fel trei adrese, iar alte trei adrese au fost soluționate parțial.

CEC, contrar angajamentelor asumate public față de partenerii de dezvoltare dar și față de reprezentanții Coaliției pentru Alegeri Libere și Corecte nu a publicat și nici nu a inițiat procesul de consultare publică a propunerilor de modificare a legislației electorale și a cadrului legal conex. Aceste propuneri au fost elaborate deja, cu suportul partenerilor de dezvoltare, menționează Promo-LEX.

În comunicat se mai spune că propunerile de modificare pot fi utile pentru soluționarea problemelor ce ar putea apărea în campania prezidențială din toamna anului curent. Inițierea neîntîrziată a procesului de discutare publică a propunerilor va duce la perfecționarea acestora și a legislației electorale.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?