Consilierii locali de la Bălți au declarat greva foamei

Consilierii locali de la Bălți au declarat greva foamei

Fracțiunea consilierilor municipali ai Partidului Politic „Partidul Nostru” din Consiliul Municipal Bălți declară că, începînd cu ziua de astăzi, va desfășura greva foamei, informează Provincial.

Vicepreședintele PN, Elena Grițco, a spus că decizia dată a venit în urma represiunilor la care au fost supuși consilierii PN din Consiliul Municipal Bălți.

„Indiferent de persecuțiile la care sînt supuși consilierii noștri, noi nu vom ceda. Constatăm că nu sîntem auziți, că la toți le este indiferent de situația dată. Nici Președinția, nici structurile acreditate în Moldova, corpul diplomatic, nimeni nu spune nimic. Astfel, în scopul că vom fi auziți, declarăm inițierea grevei foamei, începînd cu astăzi de la ora 13:00 și o vom menține pînă vineri cînd vom vota inițierea Referendumului. Pentru locuitorii or. Bălți declarăm că ne vom continua activitatea 24/24 și vom primi în audiență cetățenii. Greva foamei o vom petrece în Primărie. Sperăm că societatea civilă, corpurile diplomatice acreditate, instituțiile statului să ia act”, a spus Elena Grițco.

Consilierii PN din CM Bălți sînt nemulțumiți de persecutările la care sînt supuși de mai mult timp, de învinuirile aduse pe nedrept.

Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Sondaj Toate

load