Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

În Turcia a fost descoperit templul Afroditei de 2500 de ani

4 ian. 2021,, 10:45   Externe
4301 0

Un grup de oameni de știință și arheologi au descoperit rămășițele templului Afroditei de 2500 de ani pe peninsula Urla-Cesme din vestul Turciei, anunță Daily Sabah.

După cum scrie ria.ru, după examinarea teritoriului care acoperă părți din regiunile Urla, Cesme și Seferihisar din Izmir, au fost descoperite 35 de așezări antice, inclusiv 16 din perioada neoliticului tîrziu. Printre acestea au fost ruinele Templului Afroditei datînd din secolul al VI-lea î.HR.

Potrivit arheologului Elif Koparal de la Universitatea de artă Mimar Sinan, care a condus săpăturile, în acea perioadă, zeița iubirii, frumuseții și pasiunii din Grecia Antică era una dintre cele mai venerate.

"Aceasta este o descoperire interesantă și impresionantă", a subliniat Koparal.

Ea a menționat, de asemenea, că el, împreună cu echipa sa, pe parcursul celor cîțiva ani cît au durat săpăturile, au colaborat cu localnicii. Aceștia i-au ajutat să protejeze artefactele valoroase de contrabandiști și vînători de comori ilegale.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?