X 
Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4021

Corpul neînsuflețit al jurnalistului arab a fost găsit

23 oct. 2018,, 11:38   Externe
2220 0

Cadavrul lui Jamal Khashoggi a fost găsit la sediul Ambasadorului Arabiei Saudite din Istanbul.

Declaraţia a fost făcută de către liderul partidului "VATAN" ("Patria"), Dogu Perincek, pentru RIA Novosti.

"Am fost informat de surse de încredere din serviciul de securitate a Istanbulului, precum că trupul lui Khashoggi a fost găsit într-o fîntînă din grădina, aflată pe teritoriul reşedinţa Ambasadorului Arabiei Saudite în Istanbul", a mai declarat Dogu Perincek.

În pofida acestui fapt, recent, media locală a anunţat că trupul neînsufleţit al jurnalistului a fost învelit într-un covor şi transportat acasă la unul dintre "concetăţenii lui" aflat în Istanbul.

Jamal Khashoggi a fost angajat al The Washington Post din 2017 și trăia în Statele Unite. Acesta a fost declarat dispărut pe 2 octombrie, după ce a intrat în sediul Ambasadei Arabiei Saudite în Istanbul.


Mai mult de două săptămîni, membrii misiunii diplomatice afirmau că jurnalistul ar fi părăsit instituția, iar în noaptea de 20 octombrie, instituțiile mediatice de stat din Arabia Saudită au difuzat știri în care Procurorul General afirma că jurnalistul dispărut fără urme ar fi mort. Cauza uciderii acestuia ar fi fost o ceartă cu lucrătorii Ambasadei.

Ulterior, 18 oameni au fost reținuți pentru anchetare, iar ministrul Afacerilor Externe al Arabiei Saudite a declarat că infractorii și-au depășit atribuțiile de serv iciu.



0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?