Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4001

Turnul Eiffel împlineşte azi 132 de ani de la inaugurare

6 mai. 2021,, 12:15   Externe
2795 0

Cînd spui Paris, primul obiectiv turistic care îți vine în minte este Turnul Eiffel, fie că ai fost acolo, fie că nu. Acest turn a devenit cunoscut în întreaga lume și este vizitat anual de milioane de turiști.

Astăzi se împlinesc 132 de ani de la deschiderea oficială a Turnului Eiffel, simbolul incontestabil al Parisului.

Turnul a ajuns să domine capitala Franţei în urma unui concurs de arhitectura lansat cu prilejul Expoziţiei Universale din 1889, care marca strălucitor centenarul Revoluţiei Franceze.

Concursul avea în vedere ridicarea, pe locul numit Champ de Mars, a unui turn din fier, cu baza pătrată, avînd latura de 125 de metri şi înălţimea de 300 de metri. Au fost înscrise nu mai puţin de 107 proiecte. Dintre toate, a fost ales acela prezentat de Gustave Eiffel, Maurice Koechlin, Emile Nouguier şi Stephen Sauvestre.

Timp de cinci luni, zeci de oameni au săpat numai cu lopata, evacuînd pamantul scos cu ajutorul unor vagonete trase de cai sau al unor vehicule cu abur. Fundaţiile au fost umplute cu zidărie, pentru a fixa montanţii fiecăruia dintre cele 4 picioare ale turnului.


Odată fundaţiile finalizate, turnul a început să se înalţe văzînd cu ochii. Peste 18.000 de piese fuseseră fabricate şi urmau să fie asamblate pentru a construi structura de metal, încheiată cu ajutorul a 2.500.000 de nituri.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?