X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Gavrilița: Folosim toate căile diplomatice pentru a menține pacea și stabilitatea în R.Moldova

10 mai. 2022,, 07:21   Transnistria
2989 0

Prim-ministrul Natalia Gavrilița anunță că autoritățile de la Chișinău sînt îngrijorate de incidentele care au avut loc în ultima perioadă în regiunea transnistreană. Potrivit ei, Guvernul este în comunicare permanentă cu partenerii, inclusiv la nivel de schimb de informații și analize, notează Noi.md cu referire la deschide.

Analizele noastre indică un risc scăzut de escaladare a acțiunilor militare pe teritoriul R.Moldova”, a declarat premierul în această seară.

Totodată, Gavrilița a dezmințit din nou informația privind o posibilă mobilizare a cetățenilor.

Deocamdată nu avem niciun motiv să ne îngrijorăm și să recurgem la asemenea acțiuni. Aceasta arată că eforturile noastre de combatere a dezinformării, combaterea știrilor false sînt importante pentru a reduce starea de neliniște printre cetățenii noștri. Folosim toate căile diplomatice, toate formatele funcționale și cu așa-numitele autorități din regiunea transnistreană ca să ne asigurăm că dezamorțăm orice tensiune și menținem pacea și stabilitatea în R.Moldova”, a adăugat ea, precizînd că dacă analiza autorităților se va schimba, atunci cetățenii vor fi informați despre aceasta prin canalele oficiale.

Amintim că săptămîna trecută mai multe explozii au fost auzite în apropierea satului Vărăncău din raionul Rîbnița. Mai exact, în jurul orelor 21:40 două dispozitive explozive ar fi fost aruncate dintr-o dronă. Cu o oră mai tîrziu atacul a fost repetat.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?