COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

Mită pentru a scăpa de serviciul militar

Mită pentru a scăpa de serviciul militar

Un tînăr din Cahul a denunțat, la CNA, că a fost nevoit să dea mită unor intermediari pentru a scăpa de serviciul militar, însă aceștia nu și-ar fi onorat promisiunea.

Potrivit lui, doi bărbați, dintre care un medic traumatolog din Cahul, i-ar fi promis că pot influența membrii comisiei medico-militare, responsabilă de testarea recruților, să-l declare inapt, transmite publika.md.

În fapt, denunțătorul a convenit cu cei doi să le transmită 250 de euro, un miel și 10 litri de vin, în calitate de recompensă, pentru ei și pentru cei din comisie, în schimbul diagnosticului "inapt pentru înrolarea în Forțele Armate ale Republicii Moldova".


Pentru că nu au respectat înțelegerea, tînărul a mers la intermediari, solicitînd să-i restituie banii, iar convorbirea a fost înregistrată și documentată de ofițerii Direcției generale teritoriale Sud a CNA și procurori. De asemenea, a fost documentată și restituirea celor 250 de euro, transmiși anterior.

În acest caz a fost deschisă o urmărire penală pentru trafic de influență, ambii bărbați fiind cercetați în stare de libertate, după ce au fost audiați de ofițeri.

Aceștia și-au recunoscut fapta, iar dacă vor fi găsiți vinovați, ei riscă amendă penală sau închisoare de la 2 la 6 ani.

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load