Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Întîlnire la Ministerul Culturii cu galeristul și colecționarul renumit, Marat Ghelman

15 iun. 2022,, 22:30   Capitala
2765 0

Ministrul Culturii, Sergiu Prodan, însoțit de mai mulți oficiali, responsabili de componenta culturală a țării a avut o discuție cu Marat Ghelman, un galerist cu renume mondial, de origine moldovenească, informează Noi.md.

În cadrul întrevederii s-a discutat pe marginea strategiei culturale a Republicii Moldova, posibilitatea de promovare și includere a operelor de artă moldovenești în circuitul artistic internațional, condiția artistului în Republica Moldova și posibilitatea acestuia de a sfida hotarele fizice, dar și de a face echipă pentru a valorifica operele de artă.

Marat Ghelman a sugerat autorităților să insiste pe susținerea și stimularea industriei creative, identificînd elementele unice, autentice și definitorii și insistînd pe valorificarea acestora conform celor mai bune practici internaționale.

La întrevederea au mai participat: Boris Cremene, șef de Direcție arte și industrii creative, Ministerul Culturii; Angela Brașoveanu, consilieră a Președintei RM; Natalia Davidovici și Marcela Nistor, deputate în Parlamentul RM; Lilia Dragneva, directoare a Centrului de Artă Contemporană, Florina Breazu (președintă a Uniunii Artiștilor Plastici), Alexandra Milhalaș (art - directoare a Centrului Expozițional „Constantin Brîncuși”) ș.a.

Marat Ghelman s-a născut la 24 decembrie 1960 la Chișinău. A absolvit școala numărul 37 din Chișinău, în 1983 - Institutul de Comunicații din Moscova cu o diplomă în inginerie, a lucrat în același timp ca mașinist și muncitor în scenă la Teatrul de Artă din Moscova, Sovremennik și Teatrul Mayakovsky.


Pînă în 1986 a lucrat ca inginer la Chișinău, apoi a renunțat la serviciu pentru a scrie un roman și a-și deschide o afacere.

A fost întotdeauna interesat de artă, în special de arta contemporană. Respectiv, în 1987 a organizat la Chișinău prima expoziție din viața sa, prezentînd artiștii moscoviți. Evenimentul a avut un mare succes, inclusiv comercial și, după ce a ajuns la Moscova pentru a restitui artiștilor picturile și încasările din vînzarea lucrărilor, Ghelman a decis să exploreze acolo domeniul.

În 1995, a creat Fondul pentru politici eficiente, împreună cu Gleb Pavlovsky și Maxim Meyer.

În 2014 s-a stabilit în Muntenegru pentru a realiza proiecte culturale.

Din 2015, deține reședința de artă Dukley European Art Community (DEAC). Marat Gelman își dezvoltă acolo conceptul de societate post-economică și inginerie umanitară.

2
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?