X 
Transnistria stiri: 1406
Preşedintele stiri: 4068

Ce legătură este între dispariția dinozaurilor și struguri

1 iul. 20:30   Ştiinţă şi IT
2291 0

Dispariţia dinozaurilor, ca urmare a impactului cu un asteroid uriaş, a declanşat o extincţie în masă care a modificat cursul vieţii pe Pămînt şi a provocat o „resetare” a pădurii, care a dus la răspîndirea strugurilor.

O echipă de cercetători de la mai multe muzee şi universităţi americane a descoperit noi specii de struguri fosilizaţi, cu o vechime cuprinsă între 60 şi 19 milioane de ani. Printre aceste specii se numără cei mai vechi struguri descoperiţi vreodată în emisfera vestică.

Seminţele de struguri au fost descoperite în Columbia, Panama şi Peru, iar studiul acestora le-a permis cercetătorilor să-şi aprofundeze cunoştinţele referitoare la modul în care familia acestui fruct popular s-a răspîndit în întreaga lume după dispariţia dinozaurilor, notează Noi.md cu referire la g4media.ro.

Cercetătorii au emis o ipoteză conform căreia dispariţia dinozaurilor ar fi afectat pădurile, deoarece animalele mari modifică adesea ecosistemele din jurul lor. La acea vreme, probabil că dinozaurii distrugeau copaci, iar pădurile erau mult mai puţin dense decît în prezent.

Noile păduri care au apărut după extincţia dinozaurilor au oferit o oportunitate pentru unele plante, iar diversificarea ulterioară a mamiferelor şi păsărilor a contribuit la dispersarea strugurilor prin răspîndirea seminţelor lor.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?