Transnistria stiri: 1425
Eurovision stiri: 509
Preşedintele stiri: 4002

Un nou cartonaș ar putea fi introdus în fotbal

10 feb. 12:15   Sport
2304 0

Consiliul Asociației Internaționale de Fotbal ia în considerare experimentarea unui al treilea cartonaș, cel de culoare albastră. Obiectivul ar fi acela de a sancționa abaterile grave cu excluderea temporară.

După introducerea arbitrajului video, cinci schimbări în timpul unui meci (în loc de trei) sau chiar interzicerea portarilor care distrag atenția executanților de penalty-uri, o nouă regulă ar putea fi introdusă în curînd în fotbal.

După galben și roșu la cartonașe, implementate la Cupa Mondială din 1970, ar urma să fie rîndul culorii albastre să fie folosită, notează Noi.md cu referire la g4media.ro.

Principiul este relativ simplu și este similar cu ceea ce se face deja în rugby. În cazul în care arbitrul îi acordă un cartonaș albastru, un jucător este exclus din meci pentru o perioadă de 10 minute. Asta înseamnă că, în această perioadă, contravenientul stă pe banca de rezerve, lăsîndu-și astfel echipa în inferioritate numerică.

Inițial, este vorba de campionate sau competiții de amatori care ar putea servi drept laborator experimental pentru aplicarea noului tip de cartonașe.


3
0
0
0
2

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?