Transnistria stiri: 1399
Preşedintele stiri: 4048

Stepan Dimitrov: „Mi-am vîndut automobilul ca să particip la Campionatul European”

20 feb. 2023,, 13:15   Sport
2662 0

Nu este o noutate că sportivii noștri se antrenează în condiții precare și chiar și așa ating noi culmi, cucerind medalii și fiind apreciați la nivel mondial. Este și cazul campionului European la taekwondo Stepan Dimitrov, care se gîndește tot mai mult să renunțe, în lipsa susținerii din partea statului.

„Am trecut prin greutăți, dar la moment am ajuns în punctul în care îmi dau seama că e greu să continui cu banii cîștigați din sport. Aici nu sîntem apreciați practic deloc”, a declarat Stepan Dimitrov în cadrul emisiunii „Campionii” de la TV8.

Sportivul spune că, dacă anterior visa să ajungă la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024, acum acest vis nu mai crede că va deveni realitate.

„Nu sînt sigur că vreau să mă antrenez în condițiile care sînt în federația noastră. Nu știu dacă vreau să fiu parte a acestei federații. Eu anul trecut mi-am vîndut automobilul cu 4 mii de euro ca să particip la Campionatul European. Mă gîndeam că pot ajunge la Paris, la Jocurile Olimpice, dar nu am sprijin nici măcar 1%”, a mărturisit în lacrimi Stepan Dimitrov.

Stepan Dimitrov este un sportiv moldovean de taekwondo. A reprezentat Moldova în mai multe competiții și turnee internaționale, cîștigînd două medalii la Campionatele Europene de Taekwondo: medalia de aur în 2014 și o medalie de bronz în 2018.

5
0
0
1
3

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?