X 
Transnistria stiri: 1402
Preşedintele stiri: 4060

Dmitri Bivol domină pe arena boxul mondial și și-a demonstrat măreția

19 dec. 2022,, 14:00   Sport
2676 0

Boxerul rus de origine moldovenească, campionul mondial WBA la categoria de greutate semigrea, Dmitri Bivol, a avut un an fantastic și a adunat o mulțime de premii.

El continuă să rămînă de neînvins și să mențină dominația absolută asupra rivalilor. Dmitri Bivol și-a îmbunătățit statistica și are acum în palmares 21 de victorii, iar centurile și le-a apărat deja de cinci ori și cu siguranță nu se va opri aici.

Măreția lui Dmitri Bivol a fost recunoscută și de americanii de la ESPN, oferindu-i două nominalizări concomitent la sfîrșitul anului 2022. Boxerul rus de origine moldovenească a fost premiat pentru "upset of the year", pe care l-a realizat în lupta cu mexicanul Saul Alvarez. Canelo era considerat favoritul și era cît se poate de încrezut în sine. Dar pe tot parcursul întregii lupte, Bivol a demonstrat că nu va renunța în fața adversarului său. Lupta a parcurs toată distanța și s-a încheiat cu hotărîrea judecătorilor. Dar totul era clar chiar înainte de anunțarea verdictului. Toți cei trei arbitri i-au dat victoria lui Dmitri cu același scor – 115:113. Pentru Canelo, această înfrîngere a fost o lovitură serioasă pentru ego-ul său. Dar Dmitri Bivol a dovedit că poate bate pe oricine!

Aventurile sale mexicane nu s-au încheiat aici. În următorul meci, Dmitri s-a întîlnit cu un alt reprezentant al acestei țări - Hilberto Ramirez. Zurdo mergea spre o statistică incredibilă de 44 de victorii, mult timp a fost de neînvins. Pînă s-a întîlnit cu boxerul rus de origine moldovenească. Bivol nu și-a putut învinge adversarul prin knockout, dar acționa cu atîta îndemînare, încît mexicanul părea slab și neajutorat. Acest lucru a fost confirmat de judecători prin notele lor: doi i-au acordat victoria lui Dmitri cu scorul de 117:111, iar altul a considerat-o și mai convingătoare - 118:110.

Americanii de la ESPN pur și simplu nu au putut să nu accepte faptele. EI i-au acordat lui DmitrI Bivol și titlul de cel mai bun boxer al anului. Anterior, el a primit aceeași mențiune și din partea Asociației Mondiale de Box (WBA), deoarece Dmitri a avut două lupte fenomenale. Dmitri Bivol a meritat cu adevărat recunoașterea, el domină în totalitate lumea boxului și și-a dovedit măreția tuturor.


Nouă nu ne rămîne decît să ne mîndrim cu un astfel de luptător cu rădăcini moldovenești, care slăvește țara noastră pe arena internațională. El continuă să rămînă de neînvins, dominînd total în divizia sa. În 2023, oponenților săi le va fi incredibil de greu să-i ia medaliile. Nu există încă un luptător care să-l poată opri pe impecabilul Bivol.

4
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?