Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4001

Viaţa fără televizor: Un preot spune cum a scăpat de dependență

14 apr. 2019,, 12:30   Societate
2907 0

Viața fără televizor este o adevărată provocare pentru omul modern.

În cadrul unei emisiunii la Sputnik, părintele Nicolae Ciobanu, parohul bisericii din satul Cruglic, raionul Criuleni, a mărturisit cum a scăpat de televizorul din casă, despre schimbarea care s-a produs ulterior în viața de familie, dar și despre modelul pe care trebuie să-l urmeze atât preoții, cât și toți credincioșii.

”Acum patru ani, ne-a reușit, deși greu, ca să excludem televizorul din casa noastră. Stă undeva așa prăfuit. Și să știți că viața s-a schimbat foarte mult. Noi avem timp să ne plimbăm, să ieșim cu bicicletele cu copiii, avem timp sa muncim împreună, să discutăm, să luăm micul dejun sau prânzul împreună”, ne mărturisește părintele Nicolae Ciobanu

Părintele mărturisește că au fost timpuri când petrecea mult timp la televizor în detrimentul rugăciunii și comunicării cu membrii familiei. Totodată el precizează că decizia de a renunța la televizor a fost luată de comun acord de toți membrii familiei și s-au convins că a fost o decizie corectă.

”De multe ori, chiar și eu, recunosc, spuneam – hai să văd ce mai este. Atunci te oprești zece minute ca să privești ceva. Dacă nu-ți place, atunci schimbi postul și nici nu observai că a trecut o oră și jumătate pe care ai petrecut-o în fața televizorului. N-ai învățat nimic, dar ai pierdut timpul pe care puteai să-l folosești pentru rugăciune, să citești Sfânta Scriptură sau pur și simplu să comunici cu copiii, sau, cum ne place nouă acum, să jucăm șah. Este foarte ușor (să renunți la televizor – n.r.) însă trebuie ca să-și dorească cu toții acest lucru. Noi am făcut o ședință a familiei și am decis cu toții să încercăm. Am încercat și ne-a reușit”, ne-a mărturisit părintele Ciobanu.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?