Arşiţa stiri: 151
Jocurile Olimpice stiri: 128
Transnistria stiri: 1454

Veaceslav Ioniță: "Avem șomaj în scădere, dar, paradoxal, aceasta este drama noastră"

30 mai. 06:30   Societate
4948 1

Veaceslav Ioniță, expert în economie, a explicat de ce în Moldova există cea mai mică rată a șomajului din Europa, notează Noi.md.

Potrivit expertului, Republica Moldova este unica țară din Europa, unde, în perioada pandemiei, șomajul a scăzut.

"Eu am crezut că la noi va crește șomajul și am calculat cît va fi. Guvernul a pregătit și bani, 120 de milioane de lei, dar nu a fost nevoie de ei, pentru că la noi a scăzut șomajul cu vreo 10 mii. Cum se explică acest fapt?

Haideți să pornim de la ceea ce înseamnă șomer? Este omul, care și-a pierdut locul de muncă, este în căutare activă și, negăsindu-și un loc de lucru, apelează la autoritățile statului să-l ajute. Or, omul cînd pierde locul de muncă, nu se ocupă cu prostii, el își ia geanta și se duce peste hotare.

Rata șomajului redusă și scăderea șomajului în criză, de fapt, arată drama noastră, aceea că oamenii pleacă", a menționat expertul în cadrul podcastului Morari.live.


Veaceslav Ioniță a specificat și vîrsta moldovenilor, care părăsesc țara într-un număr tot mai mare.

"La noi acum migrează exact vîrsta 25-45 de ani, persoanele cele mai active. Omul, pînă la 25 ani învață și, cînd primește calificarea și începe a lucra, se formează familia etc. și ajunge la 35 de ani. Consider că această vîrstă este ideală, pentru că omul deja este format profesional, emoțional, social.

Și am calculat că, la această vîrstă, mai mult de jumătate din femei, dar și din bărbați, pleacă peste hotare. Și, cel mai probabil că atunci cînd pleci la această vîrstă, nu te mai întorci".

Expertul a punctat că, în opinia lui, există o modalitate simplă de a aprecia cît de bună este activitatea celor aflați la guvernare.

"Unicul criteriu de stabilire a calității unei guvernări sînt oamenii, poporul: sau vin, sau fug".

Amintim că ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, a declarat în cadrul unei emisiuni televizate că în 2019, 580 de mii de cetățeni cu vîrsta aptă de muncă, adică între 25-64 de ani care erau din afara pieții, nu erau angajați în cîmpul muncii, din diferite motive, fie că emigrează, fie că au grijă de un membru al familiei, fie că s-a pensionat.

"Anul trecut colegii mei au reușit să găsească loc de muncă pentru 11 mii de cetățeni. În 2024, pentru 6 mii de cetățeni. Vrem să ajungem la 18 mii", a mai spus Buzu.

Potrivit Agenției Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, de la începutul anului 2024, cu suportul subdiviziunilor teritoriale pentru ocuparea forței de muncă au fost plasate în cîmpul muncii peste 6000 persoane aflate în căutarea unui loc de lucru, dintre care 3117 șomeri (53%) și 163 zilieri/angajați în baza unui contract de o perioadă de pînă la 3 luni.

0
0
0
19
25

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?