Transnistria stiri: 1399
Preşedintele stiri: 4054

Un pod din al Doilea Război Mondial a ieșit la suprafață din cauza secării rîului Nistru

7 iun. 14:42   Societate
78303 0

Acest pod, construit la începutul anilor 1940 de către inginerii germani, se află în apropierea satului Lipî, în districtul Kameneț-Podolski din regiunea Hmelnițkii. Acesta traversa afluentul stîng al Nistrului - rîul Ușița - și era așternut cu pavaj de piatră.

În anii 1980, podul a fost inundat din cauza construcției centralei hidroelectrice de pe Nistru și a creșterii apei în bazinul Nistrului, relatează techno.nv.ua

Anterior, podul era accesibil doar scafandrilor, dar acum poate fi văzut cu ochiul liber și chiar traversat pe jos. Această informație a fost publicată în grupul de Facebook „Днестр 1362”.

"Din cauza scăderii nivelului apei în bazinul rîului Nistru, podul inundat a ieșit la suprafață. Este vorba despre rîul Ușița, afluentul stîng al Nistrului. Nivelul apei a scăzut atît de mult, încît s-a deschis un pod vechi din timpul ocupației germane", se arată în postare.


Podul este situat în apropierea satului Lipî din comuna Staroușița. Podul a fost folosit în mod activ pînă în 1980. Potrivit Wikipedia, în 1981, din cauza construcției hidrocentralei de pe Nistru, bazinul Nistrului a început să se umple cu apă, ceea ce a durat șase ani. Acest lucru a dus la inundarea văii rîului Ușița și a mai multor sate învecinate: Ciugor, Ușița, Krivceni, Rakolupințî și Yar Kosikovețki.

Ecologiștii explică secarea anormală a Nistrului și a afluenților săi prin seceta îndelungată și prin funcționarea la capacitate maximă a hidrocentralei de pe Nistru. În unele sate rîul poate fi traversat pe fostul fund. Un nivel critic scăzut al apei se observă și la afluenții Nistrului.

Anterior, Noi.md a scris despre faptul că rîul Nistru de partea Ucrainei seacă și despre cum acest fenomen va afecta Moldova. Vă reamintim că astăzi pe această temă au început discuții moldo-ucrainene.

24
1
2
12
52

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?