X 
Eurovision stiri: 520
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4018

Transportatorii de pasageri și mărfuri vor fi verificați minuțios pe parcursul următoarelor două luni

5 mai. 2022,, 10:50   Societate
1740 0

Pentru a crește siguranța pasagerilor și calitatea transportului de pasageri și de mărfuri, precum și susținerea operatorilor de transport care își desfășoară onest activitatea, începînd de astăzi, 5 mai, a fost lansată Campania națională de combatere a transportului ilicit de pasageri și marfă, transmite realitatea.md.

Așadar, pe parcursul a două luni, mai-iunie, Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, împreună cu Agenția Națională Transport Auto (ANTA), Inspectoratul General al Poliției de Frontieră (IGPF), Serviciul Vamal (SV), Inspectoratul General al Poliției (IGP) și Serviciul Fiscal de Stat (SFS), vor desfășura mai multe acțiuni de informare, dar și de verificare a transportatorilor care încalcă legislația și efectuează transportul ilegal de pasageri și mărfuri în traficul național și internațional.

„Peste 5156 conducători auto și operatori rutieri au transportat ilicit persoane și mărfuri, în anul 2021. Este o cifră care obligă autoritățile competente să ia măsurile necesare pentru promovarea serviciilor de transport sigur, confortabil și accesibil pentru cetățeni. În cadrul Campaniei se vor desfășura o serie de acțiuni care au drept obiectiv informarea societății despre riscurile, sancțiunile și consecințele suportate în urma practicării activităților de transport ilicit”, se arată în nota informativă.

Mai mult de atît, pentru combaterea efectivă și descurajarea practicării activităților ilegale în domeniul transportului rutier, ANTA, IGPF, IGP, SV, SPS, pe parcursul Campaniei, vor întreprinde măsuri de control în toată țara, atît a transportului în trafic național, cît și internațional, cu sancționarea operatorilor de transport care practică regulat transport ilicit de persoane și mărfuri.

Operatorii de transport rutier și persoanele fizice, care practică sau intenționează să presteze servicii ilicite de transport rutier de persoane și mărfuri, sînt atenționați să respecte prevederile și cerințele actelor normative în vigoare pentru evitarea sancțiunilor și constrîngerilor legale.


Campania se înscrie în cadrul Programului Transport Modern, care a fost lansat în luna februarie a.c. de către Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale și care prevede standarde mai înalte pentru serviciile de transport rutier de pasageri prin implementarea unui șir de acțiuni precum: înnoirea parcurilor auto, digitalizarea și fiscalizarea domeniului transportului, modificarea Codului transportului rutier, modificarea metodologiei de calcul a tarifelor pentru pasageri și serviciile de autogară, dezvoltarea unui program național pentru optimizarea rutelor.

Despre Programul Transport Modern, aflați AICI.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?