X 
Transnistria stiri: 1392
Preşedintele stiri: 4027

Stil de viață ecologic: O familie din raionul Nisporeni a construit o casă cu acoperiș de stuf

26 iun. 2023,, 19:00   Societate
3278 0

O familie din localitatea Seliște, raionul Nisporeni, a devenit un exemplu demn de urmat pentru tînăra generație. Asta după ce și-au acoperit casa nou construită cu stuf.

Locuința se află la poalele codrului, lîngă un iaz și reprezintă pentru fiecare trecător prin preajmă un peisaj rustic desprins din basme. Aer curat, rezistență mare în timp, termoreglare naturală și un aspect unic – sînt doar cîteva dintre avantajele pe care le are o casă cu un acoperiș de stuf.

Tudor Gommer, proprietarul casei, a relatat pentru Ecopresa.md că drept inspirație în folosirea stufului, în calitate de material pentru acoperirea locuinței, a fost casa bunicii, care la fel era acoperită cu stuf. „Vara, cînd era foarte cald, noi ne duceam tiptil acolo și ne culcam. În interior era atît de rece și bine, încît aveam senzația că lîngă noi se află un ventilator. De asemenea, cînd eram mici aveam pepiniere și absolut toate erau acoperite în mod ecologic cu trestie. În copilărie, am avut ocazia să trăiesc în sînul naturii, fapt ce m-a impulsionat apoi să dezvolt această pasiune față de tot ce este natural și verde”, a relatat el, transmite albasat.

Printre avantajele pe care le-a observat proprietarul casei este că un asemenea acoperiș nu conduce sunetul și se simte prezența unui miros plăcut cînd instalezi acoperișul. O problemă pe care a identificat-o Tudor Gommer pe parcursul lucrărilor a fost lipsa specialiștilor care ar putea să realizeze acest lucru calitativ.

În viitorul apropiat, Tudor planifică să instaleze și niște panouri solare pentru un mediu mai sănătos și pentru a minimiza costurile.


5
0
0
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?