Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3996

Solicitările oamenilor privind lemnele depășesc stocul Agenției Moldsilva

21 oct. 2022,, 16:07   Societate
2323 0

Din cauza scumpirii gazelor naturale, lemnele de foc sînt la mare căutare. În acest an, autoritățile centrale au interzis vînzarea lemnelor către întreprinzătorii privați dar au redus prețul pentru populația de rînd. La Bălți, s-au solicitat peste 7.000 de metri steri, însă Întreprinderea Silvică nu dispune decît de 440 de metri steri.

„Eu de două luni aștept și niciun răspuns nu am primit. Spun că nu au lemne”, transmite tvn.md.

„Eu am discutat cu primarul, în primul rînd primesc invalizii și persoanele la pat, iar restul, a spus că pînă la primăvară vom primi toți”.

„Am venit să plătim, dar e greu că transport nu găsim, iaca ce e greu. Nici nu am găsit, am găsit o căruță, e greu de găsit, toți sînt la semănat și nu găsesc transport”.

La începutul lunii octombrie, România a aprobat un Memorandum privind acordarea Republicii Moldova a 200.000 de metri steri de lemne pentru încălzire. Datorită acestui ajutor, va fi posibilă acoperirea tuturor solicitărilor.


Ion Rusu, director Agenția Moldsilva Bălți: „Noi nu avem posibilitatea de a acoperi cantitatea solicitanților. Cu ajutorul României, da, o să fie posibilitatea de a acoperi toate solicitările cetățenilor”.

Pînă acum, în municipiul Bălți s-au eliberat în jur de 180-200 de metri steri.

Ion Fediuc, pădurar: „Noi tăiem ce este planificat, dar nici oameni nu prea sînt. Avem cîțiva oameni cu care ne străduim să ne isprăvim, dar lumea cere, însă noi nu reușim. Noi intrăm în termeni tot normal, pur și simplu oamenii vor toți odată să ia”.

Tatiana Vîsoțchi, secretară Moldsilva: „Noi primim listele de la Primărie, ele se înnoiesc în fiecare zi, noi le adăugăm, avem tabel unde ducem evidența. În cazul cînd avem la dispoziție un volum de lemne, sînt împărțiți începînd de la primii oameni, atunci vin, este iscălită de director, în contabilitate achită și le spune din care pădure pot să ridice lemnul”.

Pentru a evita asemenea situații pe viitor, autoritățile din țara noastră au început să împădurească mai multe terenuri, care nu pot fi folosite în agricultură. În scurt timp, pe 50 de hectare de teren din satul Cubolta, raionul Sîngerei, urmează să fie plantați mai mulți copaci.

Vitalie Frunză, inginer-șef în silvicultură Bălți: „Avem de pregătit aici 50 ha de teren degradat, care va fi în totalitate pregătit anul acesta și plantat. Aici o să fie plantate specia salcîm, ulm, frasin, asta la moment”.

Un metru ster de lemn de foc tare, cumpărat direct de la „Moldsilva”, costă 756 de lei, în timp ce lemnul moale poate fi cumpărat cu 378 de lei metrul ster. Iar speciile conifere se comercializează la un preț de 486 de lei metrul ster.

0
0
0
0
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?