X 
Transnistria stiri: 1380
Eurovision stiri: 499
Preşedintele stiri: 3988

Șefa Serviciului Arhivă Soroca și un angajat social, trimiși pe banca acuzaților

5 iul. 2022,, 12:06   Societate
2132 0

Șefa Serviciului Arhivă Soroca și un angajat social din cadrul Direcției Generale Asistență Socială, Protecție a Familiei și Copilului (DASPF) Soroca, bănuiți de comiterea infracțiunii de trafic de influență, au fost trimiși pe banca acuzaților. Procuratura Anticorupție (PA) anunță despre finalizarea urmăririi penale și remiterea în instanța de judecată pentru examinare în fond a cauzei penale de învinuire a acestora, transmite Noi.md cu referire la zgd.md.

​Potrivit procurorilor, fapta inculpaților a fost calificată drept trafic de influență săvîrșită de două persoane, în proporții mari.

„Urmare a efectuării acțiunilor de urmărire penală, s-a constatat că șefa Serviciului Arhivă Soroca, susținînd împreună cu complicele său lucrătoare socială din cadrul DASPF Soroca, că ar avea influență asupra unor persoane cu funcție de demnitate publică din cadrul sistemului judecătoresc și anume din cadrul Judecătoriei Soroca, în vederea determinării acestora să îndeplinească acțiuni în exercitarea funcțiilor sale și anume să adopte o sentință de condamnare favorabilă în privința unui locuitor al orașului Soroca învinuit de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 217/1 alin. (4) lit. b) și d) Cod penal, personal au pretins și au primit în perioada lunilor decembrie 2020 – ianuarie 2021 de la rudele acestuia din urmă, mijloace bănești ce nu li se cuvin în sumă totală de 11 050 de euro”, anunță PA.

Ambii inculpați în cadrul urmăririi penale, conform PA, nu și-a recunoscut vinovăția și la moment pledează nevinovați.

Dacă vor fi găsiți culpabili de comiterea infracțiunii nominalizate, inculpații riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de la 3000 la 4000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 2 la 7 ani.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?