În interviul oferit Noi.md, Sandu Grecu a vorbit despre actorul Vasile Tăbîrță, care a scris o pagină de aur în istoria teatrului și a cinematografiei noastre.
«La Satiricus, a debutat cu o piesă de-a lui Nicolae Esinencu «SRL Moldovanu» - un spectacol tare iubit de public și care s-a jucat la noi pînă cînd dumnealui a decedat. Al doilea rol - Levi Matei din «Maestrul și Margarita», și cu acesta a reușit să facă o prestație memorabilă».Potrivit lui Sandu Grecu, de rînd cu cele din teatru, în egală măsură, rămîn memorabile și rolurile lui Vasile Tăbîrță din filme, cum ar fi cele din «Tunul din lemn» (1986) sau «Văleu, văleu, nu turna» (1991).
«Vasile Tăbîrță putea foarte ușor să-și schimbe registrul, în dependență de faptul, dacă joacă în film sau în teatru, pentru că fiecare domeniu are specificul său».
Directorul Teatrului Național Satiricus a mai subliniat că actorul Vasile Tăbîrță avea o profunzime aparte, or, la fel era și ca om în viața de zi cu zi.
«Nu știu, dacă Republica Moldova va mai avea un actor atît de profund și atît de convingător atît în film, cît și în teatru. Eu cred că Vasile Tăbîrță face parte din generația acelor profesioniști, care mai puțin vorbesc, dar mai mult fac. El era zgîrcit la vorbă, or, credea că este mai important ca un actor să vorbească prin ceea ce face, prin rolurile sale, prin creația sa.
El vedea misiunea lui în faptul de a produce multă creație și de a face teatru și film de calitate. Dacă te uiți ce a lăsat în urma sa Vasile Tăbîrță, atunci vezi că nu a lăsat averi și că unica bogăție lăsată sînt rolurile sale, care vor rămîne în patrimoniul de aur al Republicii Moldova. Ceea ce a realizat el în teatru și în film rămîne o înălțime, pe care viitoarele generații urmează abia să o atingă».Vasile Tăbîrţă a fost actor de teatru şi de cinema. S-a născut în data de 1 ianuarie 1949 în satul Zăicani, raionul Rîșcani. Timp de 28 ani (1970-1998), el a jucat pe scena Teatrului Naţional “Vasile Alecsandri” din Bălţi. Acolo, a interpretat peste 50 de roluri în spectacole.
Vă reamintim că mai multă informație despre actorii din Republica Moldova puteți găsi pe site-ul moldovenii.md.
Adăuga comentariu