X 
Eurovision stiri: 520
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4017

S-au împlinit 100 de ani de la nașterea scriitorului de limbă găgăuză Dionisie Tanasoglu

7 iul. 2022,, 21:30   Societate
2003 0

Astăzi s-au împlinit 100 de ani de la nașterea scriitorului de limbă găgăuză Dionisie Tanasoglu, profesor universitar, informează Noi.md cu referire la moldpres.md.

S-a născut în 1922, la Chiriet-Lunga, județul Tighina. După şcoala primară din localitate şi-a continuat studiile la Şcoala Normală din Cetatea Albă (1934-1938), ulterior la Şcoala Normală din Bârlad (1938-1943). A studiat la Facultatea de Istorie şi Filologie a Institutului Pedagogic de Stat „Ion Creangă” din Chişinău (azi Universitate, 1947-1953), Institutul de Teatru din Sankt-Petersburg (1947-1949). Face studii de doctorat în turcologie la Baku (1965). În 1965 susţine teza de doctor în filologie.

Activitatea profesională a început-o în calitate de învăţător la şcoala primară din satul natal (din 1945) şi Ceadâr-Lunga. Activitatea de cercetare ştiinţifică a început-o la Institutul de Cercetări în Domeniul Pedagogiei din 1955. Între anii 1963-1970 a fost director la aceeaşi instituţie. Ulterior a activat la Enciclopedia Moldovenească, redacţia principală, şef de redacţie limbă şi literatură şi artă (1967-1970). Între anii 1972-1987 a desfăşurat activitate didactică în calitate de docent la Institutul de Arte „G. Muzicescu” din Chişinău (azi, Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice). Mai târziu, a fost rector al Universităţii de Stat din Comrat (1992-1995), şef catedră filologie găgăuză. Din 1995 a fost profesor universitar la Facultatea de Filologie a Universităţii Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chişinău, secţia de limbă şi literatură găgăuză. Este autor al scrisului găgăuz, iniţial cu litere chirilice, apoi cu alfabetul latin. A elaborat manuale de limba şi literatura găgăuză pentru toate clasele. A semnat texte şi regia la mai multe spectacole. A colaborat la publicaţiile periodice „Literatura şi arta”, „Luminătorul”, „Moldova”, „Flux” ş.a.

Dionisie Tanasoglu s-a stins din viață la 23 august 2006, la Chişinău.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?