Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

S-a încheiat sesiunea de primăvară 2023 a Parlamentului

31 iul. 2023,, 22:45   Societate
2073 0

Sesiunea de primăvară 2023 a Parlamentului s-a încheiat. Deputații au adoptat, în ședința plenară de astăzi, Hotărîrea cu privire la încheierea primei sesiuni ordinare a anului curent.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a ținut un DISCURS la finalul sesiunii de primăvară, în care a făcut bilanțul activității parlamentare și a actelor adoptate de Parlament, care să aducă schimbări pentru oameni și să apropie țara noastră de Uniunea Europeană. În adresarea sa către deputați, șeful legislativului a vorbit despre reformele din economie, justiție, sănătate, domeniile social și tineret, agricultură, cultură și sport, despre realizările obiținute, dar și provocările care există. „Suntem conștienți că mai sînt încă tare multe de făcut. Nu ne vom abate pentru nicio clipă de la reforma justiției, hoții și fugarii vor fi diferiți justiției, vom continua eforturile de dezvoltare a economiei și agriculturii noastre. Vom construi Moldova europeană acasăpentru viitorul copiilor noștri, pentru ca ei să poată trăi în pace și bună înțelegere în Moldova noastră, a tuturor”, a spus Președintele Parlamentului la final de sesiune.

2
1
0
0
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?