Transnistria stiri: 1404
Preşedintele stiri: 4064

Replici tăioase între Gribincea și Ciubotaru pe Facebook

20 iun. 08:45   Societate
2472 0

Replici tăioase pe Facebook între judecătorul Curții Supreme de Justiție (CSJ), fondatorul Centrului de Resurse Juridice din Moldova (CRJM), Vladislav Gribincea și experta în anticorupție, fosta vicedirectoare a Centrului Național Anticorupție (CNA), Cristina Ciubotaru.

Cei doi și-au dat ”ghionturi” în comentariile la postarea judecătorului din 19 iunie curent, unde a anunțat că se autoinstruiește acum „cu privire la ce poate și, mai ales, ce NU poate face un judecător”, notează Noi.md cu referire la realitatea.

Cristina Ciubotaru a scris că „după mine, ideea de a rămîne în organele de conducere a unui ONG, din poziția de judecător CSJ, îi un whatabouterism juridic” și că „dacă ai ajuns abia acum să te autoinstruiești cu privire la cadrul legal de etică și integritate al judecătorilor, cum ai făcut legi și politici în domeniul dat împreună cu CRJM pînă acum?! Faptul că nu prea cunoașteți domeniul foarte bine era, oarecum, clar”.

A urmat o replică. Vladislav Gribincea a sugerat că experta Ciubotaru nu a înțeles mesajul în sine.

„Te rog să privești la postarea mea mai larg. Sunt sigur că mulți nu cunosc regulile deontologice ale judecătorilor, însă în postare ar putea găsi răspuns la multe întrebări (mai ales jurnaliștii). Și încă ceva, cu cît mai mult scriem, cu atît mai mult spunem despre noi, nu despre cei despre care scriem. Supărările personale nu au cum fi consilieri buni”, a menționat judecătorul.


După alte cîteva replici, Gribincea a întrebat-o pe Ciubotaru dacă are contul de Facebook spart, fiind mirat de comentariile fostei vicedirectoare a CNA.

Precizăm că Vladislav Gribincea a anunțat subtil miercuri, 19 iunie curent, că nu are de gînd să plece de la conducerea Centrului de Resurse Juridice din Moldova (CRJM), după ce a fost numit judecător la Curtea Supremă de Justiție (CSJ).

4
2
1
1
6

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?