X 
Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Reacția Consiliul pentru Egalitate, după incidentul de la Spitalul Republican

22 iul. 2023,, 13:45   Societate
5177 0

Consiliul pentru Egalitate informează că a fost sesizat cu privire la cazul în care un medic al Spitalului Clinic Republican „Timofei Moşneaga”, din capitală discută cu o pacientă vorbitoare de limbă rusă.

În context, Consiliul face un apel către protagoniștii înregistrării video apărute în spațiul online, să comunice Consiliului toate circumstanțele de fapt, astfel încît autoritatea să dețină probele necesare pentru examinarea cazului, potrivit unui comunicat emis de instituție.

„Consiliul face apel către toate persoanele, care în public sau pe rețelele de socializare se exprimă pe cazul dat, să se abțină de la discursuri instigatoare la ură și la discriminare, astfel ca fiecare dintre noi să ne simțim în siguranță într-o societate care asigură coeziunea și bunăstarea tuturor membrilor săi. Consiliul reiterează că, condamnă discursurile susceptibile să propage, să incite, să promoveze sau să justifice orice formă de ură bazată pe intoleranță sau discriminare pe orice criteriu, inclusiv de naționalitate, origine etnică, limbă loc de naștere și loc de trai”, se mai arată în comunicat.


Consiliul apreciază poziția Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, că toți pacienții merită un tratament echitabil și respectuos, indiferent de limba pe care o vorbesc sau de apartenența lor etnică și salută reacția instituției prin care dă asigurări că acest caz va fi analizat sub toate aspectele în cadrul Comitetului de etică.

Amintim că un medic din cadrul Spitalului Clinic Republican din Chișinău a rămas indignat de faptul că una dintre pacientele sale nu vorbește limba de stat.

Ulterior, conducerea Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga” din Capitală a condamnat comportamentul medicului.

11
0
1
0
7

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?