X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul viitor, supus consultărilor publice

10 iul. 2023,, 16:00   Societate
2515 0

Proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul 2024 a fost supus consultărilor publice organizate de Comisia economie, buget și finanțe.

În premieră, acest document este examinat atît de devreme în calendarul bugetar, fapt salutat de reprezentanții mediului de afaceri pentru că le oferă o predictibilitate în desfășurarea activității, transmite Noi.md.

Președintele Comisiei, Radu Marian, a apreciat propunerile lansate în cadrul consultărilor, acestea urmînd a fi analizate înaintea aprobării documentului în cea de-a doua lectură.

„Este o responsabilitate importantă a statului ca atunci, cînd se adoptă politica bugetar-fiscală pentru anul viitor, să se țină cont de interesele tuturor – angajatorilor, angajaților, tuturor domeniilor de activitate în stat”, a spus deputatul.

Proiectul conține instrumente fiscale de atragere și menținere a forței de muncă calificate; revizuirea mecanismelor de calculare și achitare a impozitelor și taxelor în vederea simplificării și clarificării cadrului legislativ, premise pentru descurajarea fenomenului „salariului în plic”, măsuri de îmbunătățire a administrării fiscale.


Totodată, alte măsuri de politică bugetară au menirea de a concretiza situațiile ambigue existente în legislația bugetar-fiscală și a aduce mai multă claritate asupra înțelegerii și aplicării acesteia. De asemenea, proiectul urmărește continuarea procesului de armonizare a legislației naționale cu legislația Uniunii Europene, prioritar, în partea ce ține de TVA și accize.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?