Transnistria stiri: 1367
Eurovision stiri: 499

Procuratura confirmă intentarea unui alt dosar penal pe numele lui Platon

24 noi. 2021,, 13:23   Societate
3532 0

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale a confirmat intentarea unui alt dosar penal pe felul în care companie „Inter Prim Colect” care aparține lui Veaceslav Platon a intrat în posesia clădirii „Casa Modei”, acum 7 ani de zile.

PCCOCS a a dispus începerea urmăririi penale pe acțiunile pretins ilegale cu privire tranzacția din 2014, una fictivă, de cumpărare a Casei Modei din centrul Chișinăului. Infracțiunea presupune – în speță – că banii au făcut ocolul prin cîteva offshoruri și s-ar fi întors în contul uneia dintre companiile lui Platon.

Contactat de reporterii Telegraph.md, procurorul de caz, Alexei Stăvilă, a declarat că există un asemenea dosar și că acesta se află în gestiunea Direcției generale de urmărire penală. Pentru alte informații, acuzatorul de stat a rugat să-i fie expediată o solicitare, la care va răspunde în termenii cuveniți.

Amintim că ieri mai multe surse mass-media au titrat informația despre existența unui asemenea dosar penal, însă fără o referire exactă la surse oficiale.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre protestele fermierilor?