X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Președintele Asociației Naționale a Producătorilor de Lapte: Sîntem dependenți de importuri

18 ian. 2023,, 07:40   Societate
3576 0

90% din laptele – materie primă folosit pentru produsele lactate din Republica Moldova este preluat de la persoanele fizice, fermele autorizate oferind o cantitate redusă de lapte. O spune președintele Asociației „Lapte”, Carolina Linte, potrivit căreia pînă la război, Ucraina asigura Republica Moldova cu cea mai mare cantitate de produse lactate, acum produsele din Ucraina sînt înlocuite cu cele din România, notează IPN.

Președintele Asociației „Lapte” spune că sectorul procesării laptelui ar putea să dispară în Republica Moldova, întrucît statul nu investește în dezvoltarea fermelor și nu-i susține pe fermierii care și-au inițiat o afacere în acest domeniu. Potrivit Carolinei Linte, majoritatea laptelui – materie primă, folosit la procesare, este preluat de la cetățeni, însă numărul gospodăriilor care mai au vaci este în scădere.

„În Republica Moldova avem peste 20 de ferme care se numesc ferme de prăsilă, autorizate de Ministerul Agriculturii. Noi nu ne asigurăm cu lapte – materie primă, integral de la fermele autorizate. Noi achiziționăm de la persoane fizice. Persoanele fizice îmbătrînesc și noi, practic, nu mai avem acest sector, pentru că în jur de 90% din lapte îl achiziționăm de la populație. Laptele, chefirul, smîntîna și brînza proaspătă noi le asigurăm populației. Celelalte produse, cum ar fi cașcavalurile, laptele UHT, toate sînt importate din Ucraina, Belarus și UE (România, Polonia, Ungaria). De la izbucnirea războiului, au scăzut importurile din Ucraina și au crescut importurile din România. Cu siguranță, sîntem dependenți de importuri”, a spus Carolina Linte în cadrul emisiunii „Puncte de Reflecție” de la Vocea Basarabiei.

Președintele Asociației „Lapte” spune că a propus autorităților compensarea cheltuielilor pentru fermieri în funcție de cantitatea de lapte produsă, însă producătorii au rămas fără niciun suport din partea statului.

„Noi am propus ca să se ofere compensații pentru fiecare kilogram de lapte, luînd în considerare faptul că am avut două secete consecutive. Pînă în prezent, nu s-a mișcat nimic din loc. Oricum compensațiile ar fi fost oferite doar pentru cei din fermele autorizate și cantitatea de lapte de la ferme nu este chiar atît de mare. Nouă ni se cere să avem produse competitive, pentru că sîntem plasați pe raft alături de produsele de import, dar despre acest sector doar se vorbește, dar fără niciun rezultat ”, a mai spus președintele Asociației „Lapte”.

Potrivit unui studiu realizat de Agenția pentru Investiții, în ultimii 10 ani producția de lapte din Republica Moldova a scăzut cu 38%. Același trend negativ se înregistrează̆ și în industria zootehnică. Efectivul vacilor a scăzut de la 154 de mii de capete în 2011 la 81 de mii în 2020.

0
0
0
1
3

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?