Transnistria stiri: 1406
Preşedintele stiri: 4067

Pentru a fi scutiți de autoizolare, doi conaționali au prezentat certificate Covid falsificate

6 ian. 2022,, 12:30   Societate
2863 0

Falsuri în certificate de vaccinare împotriva Covid-19 au fost depistate la doi conaționali. Aceștia pentru a fi scutiți de autoizolare pe teritoriul Republicii Moldova s-ar fi imunizat însă doar pe hîrtie. Polițiștii de frontieră au constatat că documentele prezentate erau emise de autoritățile medicale moldovenești în perioade cînd cetățenii se aflau peste hotarele țării.

Cazurile au fost consemnate ieri seara, în punctele de trecere a frontierei Leușeni și Giurgiulești – Galați, transmite Noi.md.

Moldoveanul din raionul Florești, printre documentele înmînate la control a fost și certificatul de vaccinare antiCovid-19. La verificarea în baza de date, s-a aflat că ziua indicată în certificat precum că s-ar fi vaccinat nu corespunde realității – persoana nici nu era în țară. Cetățeanul a ezitat să vorbească despre cele constatate.

Totodată, și-a justificat ilegalitatea la care a recurs cea de-a doua persoană - tînără din Chișinău, prin faptul că starea de sănătate nu-i permitea să se imunizeze. Aceasta s-a prezentat în calitate de pasager la cursa Moldova – Italia.

În ambele incidente, documentele falsificate au fost ridicate, iar pe numele persoanelor inițiate cercetări în vederea elucidării circumstanțelor și identificarea tuturor persoanelor implicate la elaborarea actelor oficiale false.


Atenționăm călătorii: sînt pasibili de răspundere penală pentru folosirea certificatelor Covid falsificate. La fel, solicităm responsabilitate și conștientizare a gravității acestui virus asupra sănătății proprii și a celor dragi!

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?