X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3996

PAS dă asigurări că premiul anual pentru bugetari în anul 2021 va fi achitat

7 dec. 2021,, 12:04   Societate
4308 0

Deputatul PAS Dan Perciun a anunțat, într-un briefing de presă, că premiul anual pentru anul 2021 destinat salariaților din sectorul bugetar va fi achitat. Și pentru anul 2022 au fost bugetați bani pentru achitarea premiului anual.

Deputatul PAS Dan Perciun, despre premiul anual pentru bugetari: „Pentru anul 2021, premiul anual urmează a fi achitat. Și pentru anul 2022 sînt surse financiare necesare pentru a achita aceste plăți către toți bugetarii și acestea au fost bugetate, transmite Noi.md cu referire la radiochisinau.md.

Subiectul discuției este premiul anual pentru anul 2020, care nu a fost bugetat de Guvernul Chicu și care, în fostul buget aprobat de către fosta majoritate parlamentară, nu a fost prevăzut. Sindicatele au așteptarea ca noi să compensăm acea gaură lăsată și într-un an să achităm premiile pentru ambii ani. Aceasta ar presupune un efort financiar de circa 600 de milioane de lei, un efort suplimentar față de ce a fost bugetat și care, în condițiile actuale, nu poate fi realizat. Este important ca oamenii să cunoască că vor primi premiul la finele acestui an, așa cum este normal să se întîmple”.

Deputatul a amintit că Bugetul pentru anul 2022 prevede mai multe măsuri sociale și majorări salariale. Se vor majora cu 57% salariile personalului tehnic din instituțiile medicale. Totodată, salariul minim în sectorul bugetar va fi majorat, anul viitor, la 3100 de lei, o majorare de aproape 50%.

„Bugetul pentru anul viitor prevede și cheltuieli semnificative pentru tot palierul protecției sociale. Vorbim despre majorarea pensiei minime, acordarea unor drepturi suplimentare, cum ar fi recalcularea pensiei pentru dizabilitate, vorbim de susținerea pentru antreprenorii aflați în dificultate și pentru salariații lor. Per ansamblu, bugetul nostru pentru protecție socială pentru anul viitor este cu 6,5 miliarde de lei mai mare”, a mai explicat Dan Perciun.


În context, deputata PAS Liliana Nicolaescu-Onofrei a făcut cîteva precizări referitoare și la bugetul pentru educație:

„Înafară de creșterile salariale în domeniul educației, avem acea creștere de fonduri pentru asigurarea condițiilor sanitare în școli, creșterea cuantumului burselor pentru studenți și, nu în ultimul rînd, creșterea compensației bănești pentru cadrele didactice din învățămîntul general, de la 2000 la 4000 de lei. Acești bani vor putea fi folosiți pentru a procura materiale didactice, cărți, produse software”.

2
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?