X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Parlamentul a făcut totalurile lunii iulie

2 aug. 2023,, 11:12   Societate
2105 0

În luna iulie, deputații au votat 74 de acte normative. Totodată, pînă la sfîrșitul lunii iulie, au fost înregistrate 278 de inițiative legislative, notează Noi.md.

Potrivit datelor statistice, din numărul total de acte normative adoptate, 60 sînt legi, iar 14 – hotărîri. Pe parcursul lunii iulie, deputații au ratificat o serie de acorduri care prevăd acordarea suportului financiar în diverse domenii, printre care agricultură, educație sau asigurarea securității energetice. Pe de altă parte, au fost denunțate mai multe acorduri încheiate pe platforma Comunității Statelor Independente. Au mai fost adoptate inițiative legislative elaborate în scopul de a reforma sectorul justiției, printre care și proiectul de lege care presupune evaluarea externă a procurorilor și judecătorilor. De asemenea, a fost aprobat Programul național de dezvoltare a mass-mediei pentru anii 2023 – 2026, precum și au fost adoptate modificări la Codul serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova. Deputații au mai votat pentru instituirea Centrului pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării, precum și a Agenției naționale de prevenire și combatere a violenței față de femei și a violenței în familie. Pe parcursul lunii iulie, au mai fost votate inițiativele legislative care prevăd că toți consumatorii își vor putea alege furnizorul de gaze, că taxa de portabilitate va fi anulată, precum și inițiativa legislativă care conține măsuri îmbunătățire a performanței energetice a clădirilor. Totodată, a fost adoptată politica bugetar-fiscală pentru anul 2024, proiectul de lege care presupune că restituirea impozitelor și taxelor agenților economici din unitatea autonomă se va realiza de la bugetul unității teritoriale autonome, precum și proiectul de lege care are drept scop consolidarea parteneriatelor dintre organizațiile de tineret și instituțiile publice. Deputații au mai votat pentru prelungirea stării de urgență.

Pe parcursul lunii trecute, deputații s-au întrunit în cinci ședințe plenare ale Parlamentului.

1
0
0
0
4

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?