X 
Transnistria stiri: 1442
Preşedintele stiri: 4061

Noi hotărîri în dosarul fostului procuror Roman Statnîi

24 iun. 2020,, 20:58   Societate
3003 1

Fostul procuror anticorupție, Roman Statnîi, învinuit de escrocherie și exces de putere, a fost transferat din izolator în arest la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile.

Curtea de Apel Chișinău a admis astăzi, 24 iunie, recursul avocaților, care au cerut anularea deciziei Judecătoriei Chișinău din 16 iunie, privind prelungirea măsurii de arest în izolator pe numele lui Statnîi.

Informația a fost confirmată pentru tv8.md de purtătoarea de cuvînt a Procuraturii Generale, Maria Vieru și de avocatul fostului procuror anticorupție, Sergiu Moraru, care spune în continuare că clientul său e nevinovat și ar fi devenit victima unor reglări de conturi.

„A fost prima dată cînd măcar cît de puțin am fost auziți, în ceea ce am comunicat instanței, în ceea ce am reflectat că de fapt nu există nicio probă că Roman Statnîi a comis ceva ilegal. Ba din contra, toate actele prezentate pînă în prezent denotă că el a acționat conform legii, și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu conform legii. Iar ceea ce a încercat Procuratura, pe alocuri cu declarații care vin să încalce prezumția nevinovăției, codul de etică, este o vădită încălcare de lege. Vă veți convinge că Roman Statnîi nu a încălcat legea, iar ceea ce se întîmplă e reglare de conturi sau niște interese financiare ale acționarilor de la Natur Bravo, se încearcă a arunca cu pietre în Roman Statnîi care de fapt și-a exercitat atribuțiile de serviciu”, a declaratavocatul Sergiu Moraru.

Statnîi este învinuit de escrocherie în proporții deosebit de mari și exces de putere, săvîrșite în interesul unui grup criminal organizat.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?