X 
Transnistria stiri: 1402
Preşedintele stiri: 4055

Procurorii și judecătorii, îndemnați să aibă mai mult curaj

14 iun. 07:45   Politică
4039 1

    În Republica Moldova sînt procurori și judecători buni, însă ei ar trebui să prindă la curaj.

    Declarația aparține președintelui Parlamentului, Igor Grosu, care face apel către procurori să nu le fie frică de exercițiul vetting-ului și să treacă testul evaluării integrității și profesionalismului. Igor Grosu spune că salariile procurorilor vor fi majorate și condițiile de muncă vor fi îmbunătățite, după ce aceștia vor trece evaluarea extraordinară, notează IPN.

    Președintele Parlamentului a venit cu laude la adresa angajaților Centrului Național Anticorupție, entitate despre care spune că înregistrează progrese în lupta cu corupția sistemică. Igor Grosu spune că așteaptă rezultate și din partea procurorilor anticorupție.

    „Trebuie să facem presiune pe ei. În paralel, trebuie și să reformăm aceste instituții și să cerem de la ei. Vreți condiții mai bune? O să vă dăm! Vreți salarii mai bune? O să vă dăm, dar treceți întîi evaluarea. Ei trebuie să arate că fac ceva. CNA, de exemplu, o dată, de două ori pe săptămînă, îi găsește pe corupți. Mari, mici, medii, îi găsesc. Ba cu permisele, cu certificatele, cu construcțiile. Acum cu Interpol-ul, parcă s-a pornit ceva la Procuratura Anticorupție, cînd vor fi rezultate, o să-i lăudăm. Dar cînd nu sînt acțiuni, eu n-am altă opțiune decît să-i critic, să-i chem la raport”, a spus Igor Grosu în cadrul emisiunii „Cabinetul din umbră” de la JurnalTV.

    Președintele Parlamentului a făcut apel la procurorii și judecătorii buni din sistem să dea dovadă de mai mult curaj. Șeful Legislativului spune că doar prin exercițiul de vetting se va reuși curățarea sistemului și face apel către toți cei vizați să se supună evaluării extraordinare.

    „Sînt procurori și judecători buni. Ceea ce aștept eu și toată societatea de la ei este să aibă mai mult curaj. Cred că în sistem sînt oameni buni, dar ei trebuie să prindă la curaj. Profit de ocazie și le spun că nimeni nu va face curățenie în casa noastră în locul nostru. În cazul procurorilor care pleacă, e decizia lor, fiecare decide. Doamnelor și domnilor, trebuie să treceți acest exercițiu, sînt procurori care l-au trecut, nu s-a întîmplat nimic, nu cad pălăriile”, a mai spus președintele Parlamentului, Igor Grosu.

    Recent, Procuratura Generală a anunțat că nouă procurori din cadrul Procuraturii Anticorupție au înaintat cereri de demisie după ce au fost notificați despre inițierea procesului de evaluare externă. Șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, a confirmat că unul dintre procurorii demisionari gestiona dosarul fraudei bancare.

    0
    3
    1
    0
    9

    Adăuga comentariu

    500

    Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

    La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?