Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Nivelul de poluare a aerului în raza Portului de la Giurgiulești depășește limita normei sanitare

20 ian. 2023,, 12:38   Societate
2341 0

Agenția de Mediu anunță că nivelul de poluare a aerului în raza Portului Internațional Liber Giurgiulești se menține sporit privind conținutul de fenol, care s-a atestat în limitele de la 1,2 pînă la 3,3 ori depășire a normei sanitare.

Potrivit Agenției de Mediu, la 19 ianuarie, reprezentanții Laboratorului de Referință de Mediu s-au deplasat din nou la fața locului pentru a efectua măsurători de calitate a aerului, ca urmare a incendiului izbucnit pe 16 ianuarie, la un rezervor de păstrare a cerealelor al companiei „Danube Oil Company”, aflat în raza portului.

„Urmare a situației de urgență create de izbucnirea acestui incendiu, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, din România, a pus la dispoziția specialiștilor de mediu din Republica Moldova, un laborator mobil dotat cu echipamente specializate în determinarea unei serii vaste de substanțe poluante în aerul atmosferic.

Astfel, Laboratorul de Referință de Mediu al Agenției de Mediu, în comun cu laboratorul mobil din România au prelevat probe de aer în diferite locații de la locul incidentului și pentru diferite condiții meteorologice (direcția vîntului, viteza vîntului, timp de noapte, timp de zi etc.). În urma evaluării datelor în condiții de laborator, Agenția de Mediu informează că nivelul de poluare a aerului se menține sporit privind conținutul de fenol, care s-a atestat în limitele de la 1,2 pînă la 3,3 ori depășire a normei sanitare”, se artă în comunicatul emis de Agenție.

Avînd în vedere, că urmările incendiului pot avea impact negativ asupra sănătății populației din regiune, laboratorul mobil din România, a fost transferat în zona rezidențială a localității Giurgiulești, pentru a monitoriza timp de 24 ore calitatea aerului.


Amintim că pe data de 15 septembrie 2022, pe teritoriul portului a fost înregistrat primul incident cu prăbușirea a două silozuri metalice pentru depozitarea șrotului în granule de floarea soarelui cu volumul de 1.200 m3 fiecare, ceea ce a cauzat încălcarea procesului tehnologic de păstrare a șrotului în alte 4 silozuri alăturate.

Ulterior, la data de 13 noiembrie 2022, în interiorul a două din cele 4 silozuri a fost înregistrată creșterea temperaturii (pînă la 100℃), iar la data de 30 decembrie 2022, în timpul acțiunilor de evacuarea a produsului din interiorul silozurilor, unul dintre acestea s-a incendiat.

La fața locului au intervenit angajații Inspectoratului, care în comun cu angajații obiectivului, au asigurat acțiuni de răcire a silozurilor de la o distanță de siguranță, însă pericolul de incendiere și prăbușire a instalațiilor a rămas ridicat.

Ulterior, un alt incendiu la Portul Giurgiulești a fost înregistrat pe 16 ianuarie curent.

În dimineața zilei de 20 ianuarie, angajații IGSU din sudul țării au anunțat că au intervenit pentru a lichida un nou incendiu produs la un rezervor de păstrare a granulelor de șrot de semințe de floarea soarelui din Portul Internațional Liber Giurgiulești.

0
0
0
1
3

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?