Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Ministerul culturii reamintește despre obligația APL de a proteja monumentele de for public

8 feb. 07:03   Societate
1327 0

În legătură cu situația semnalată în mediul online, privind demolarea stației de autobuz „cu mozaic” din comuna Stăuceni, mun. Chișinău, Ministerul Culturii amintește că APL au obligația să protejeze aceste monumente, iar orice intervenție de acest gen trebuie coordonată cu instituțiile din domeniul patrimoniului se arată într-o notă emisă presei.

”O circulară în acest sens a fost transmisă, încă la 11 noiembrie 2021, de Ministerul Culturii către toate autoritățile publice locale de nivelul unu și doi, inclusiv cele din UTA Gagauz-Yeri. În speță, acestea sunt îndemnate să contribuie la „salvgardarea, protejarea și punerea în valoare a operelor de artă plastică monumentală realizate în tehnica mozaicului, amplasate pe edificiile instituțiilor publice sau pe clădiri și construcții cu acces vizual în spațiul public din localitățile Republicii Moldova”.

Circulara menționează că, în conformitate cu Legea monumentelor de for public, aceste opere de artă plastică sunt monumente de for public pe care, în „teritoriul subordonat”, autoritățile publice au obligația să le protejeze, să le pună în valoare și, în caz de necesitate, să identifice resurse financiare pentru menținerea lor”, se arată în comunicatul Ministerului.

Totodată, instituția menționează că potrivit informațiilor disponibile pe moment, nicio stație de autobuz realizată în tehnica mozaicului nu este inclusă în Registrul Monumentelor ocrotite de stat al Republicii Moldova. Drept urmare, Ministerul Culturii îndeamnă APL-urile să facă o inventariere a tuturor panourilor realizate în tehnica mozaicului, să urmeze procedura de clasare a acestora și să le introducă, la necesitate, în Registrele Monumentelor locale. La fel, APL-urile pot înainta demersuri pentru introducerea obiectelor de patrimoniu valoroase în Registrul monumentelor ocrotite de stat.

Ministerul Culturii reamintește autorităților publice centrale și locale, precum și executanților oricăror lucrări de reconstrucție și amenajare a teritoriului, că orice intervenție de acest gen trebuie coordonată cu instituțiile competente din domeniul patrimoniului. Acest lucru este valabil atât pentru mozaicurile înscrise în Registrul Monumentelor ocrotite de stat al Republicii Moldova, cât și pentru cele neînscrise.


0
0
0
0
2

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?