Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4001

Melodiile de altă dată le-a topit inimile. Cum s-a desfășurat grandiosul concert „Hiturile anilor ’70-80” (VIDEO)

2 sep. 2019,, 13:05   Societate
3997 0

Teatrul Verde din centrul capitalei a pulsat ieri de muzică și voie bună la spectacolul „Hiturile moldovenești ale anilor 70-80”. Sute de spectatori au cîntat și au dansat pe ritmurile șlagărelor autohtone compuse acum 40 de ani, dar care și astăzi mai sînt vii în memoria colectivă.

Acompaniați de Orchestra simfonică și de estradă de la Kiev, sub bagheta dirijorului Dmitri Antoniuc, interpreții moldoveni au adus în scenă cîntece de suflet din repertoriul Sofiei Rotaru, Formației Noroc, a Ninei Curlicovschi, fraților Irina Și Anatol Bivol, a lui Iurie Sadovnic, precum și a altor artiști consacrați.

Ideea de a da o nouă viață melodiilor de altă dată aparține naistului Constantin Moscovici, care spune că în acei ani compozitorii și textierii moldoveni au creat adevărate capodopere muzicale, iar acest tezaur trebuie perpetuat.

„În anii ’70 s-au scris niște piese extraordinare. Compozitorii, poeții și interpreții noștri într-adevăr au creat niște perle muzicale, care erau cîntate nu doar la noi, dar și în toată Uniunea Sovietică. Necunoscînd limba, toată lumea fredona "Romantică", "Melancolie", "În august"… Țin să menționez că acest proiect nu putea fi realizat fără sprijinul financiar al prietenului meu Vasile Chirtoca”, a relatat Constantin Moscovici.


Atmosfera la spectacolul de ieri a fost încinsă de nume sonore din showbizul autohton: Formația Noroc - Lidia Botezatu și Radu Dolgan, Brio Sonores, Vitalie Dani, Cristina Scarlat, Lidia Isac, Iurie Sadovnic, Gheorghe Țopa, Irina și Anatol Bivol, Ricu Vodă, Corina Țepeș, Aurel Chirtoacă.

Pe scenă au răsunat hituri precum „Primăvara”, „De ce plîng chitarele”, „Romantică”, „De-aș avea”, „Melancolie”, „Orele”, „Zurgălăi”, „Dragă Otee”, „Toamnele la Moldova”.

Concertul organizat la Teatrul de Vară s-a desfășurat sub egida Skoda Moldova și a companiei DAAC-Hermes. Primul concert cu o tematică similară a avut loc în septembrie 2017, la Teatrului de Operă și Balet „Maria Bieșu”, iar în cadrul evenimentului a fost lansat și un disc cu cele mai îndrăgite șlagăre.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?