Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Mai multe ambulanțe au fost deblocate de pompieri

30 ian. 2019,, 09:22   Societate
1922 0

Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI au reușit pe parcursul zilei de ieri să intervină pentru deblocarea mai multor ambulanțe care au derapat de pe trasee.

Potrivit datelor IGSU cele mai importante intervenții ale pompierilor la tractarea și acordarea ajutorului ambulanțelor au avut loc în localități din raioanele Fălești, Anenii Noi, Ialoveni, dar și Orhei. În satul Ciolacul Vechi, raionul Fălești ambulanța nu putea ajunge la pacient, din cauza uni porțiuni de drum cu gheață.

Salvatorii au reușit să ajute mijlocul de transport pentru ca medicii să poată ajunge la pacient. O altă intervenție a angajaților IGSU a avut loc în localitatea Roșcani, raionul Anenii Noi, unde din cauza unei pante dificile, o ambulanță nu putea ajunge la chemare.

Tot de asistența salvatorilor a fost nevoie și în localitatea Rezeni Ialoveni, dar și în satul Budai Orhei pentru ca echipajele medicale să poată ajunge la destinație. Potrivit IGSU în ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 6 situații de deblocare și tractare a mijloacelor de transport derapate de pe traseu. Pentru prevenirea și lichidarea situațiilor de risc au fost antrenați 128 de salvatori și pompieri cu 32 autospeciale de intervenție.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?